Jurnal De Zbor

O cursă de duminică dimineaţa.

2010-06-13T21:05:00.005+03:00

Noapte sub pleoape. Pe la urechi imi şuieră curenţii de la 10 mii de metri. Trag aer în piept şi mă văd în faţa oglinzii. Nu,nu e oglinda din toaleta avionului,e cea de la mine de acasă. Mă şterg la ochi.

Oh,e duminică dimineaţă. 4.30? Nu se poate. Ia uite frate,alţii vin de la club,eu mă trezesc să merg la muncă. Ce cursă am? Habar n-am, ştiu doar că e ceva extern. Ajung eu la aeroport şi aflu. Mă aranjez,mă dischisesc,chem taxi şi pornesc spre Otopeni. In drum,vad maşini pline cu tineri venind de la club...de nervi aprind o ţigară din care trag cu poftă mare. Scap scrum pe uniformă. Injur.
"Hai mă,imi zic....ce naiba,doar nu ai mai făcut curse de duminică de luni de zile." Da,dar tocmai azi trebuia,cand dormeam atat de bine?
Intru pe poarta Otopenilor, şi ca de obicei,lumea se intoarce dupa mine. Sunt înalt,in uniformă,pantofi care dau impresia de toc,o geantă purtată scarbos pe umăr,ce ar putea fi altceva decât personalul de bord al unei linii aeriene,sictirit ca merge duminica dimineaţa la muncă? Da,ăla eram eu.
Beirut-Aman,îmi necheaza cornuta de la dispecerat. Ptiuuu,cum să ai o astfel de cursă tocmai azi? Cine naiba merge acolo duminica dimineaţa,cand lumea doarme atat de bine? Eu,normal plus incă 5 colegi şi incă doi piloţi. Iar sunt şeful de cabină? Iar eu răspund pentru tot? Bine,treacă.
La îmbarcare văd o mamică ce cară în braţe un copil. Are 1 an şi 8 luni. Observ o tanti brunetă,creaţă cu ochelari de soare. Observ şi un arab la vreo 30 de ani,îmbrăcat in Gucci şi Harmani care imi şi rage: "Auzi şefu,io ce loc am?" Mă întorc,colegul se uită la mine cu faţa căzută. Îi zic colegului să se ocupe el de domnul. E tocmai pe primul rând de scaune,ce mă fac? Domnul continuă să vorbească,moment în care îl şi informez că nu e cazul să ne tutuim şi că avionul încă are uşa deschisă. Se potoleşte. După decolare devenim prieteni buni. Aflu că e vărul unui mare fotbalist de prin Italia,român şi el.
Dupa vreo 1 oră jumate de zbor,aud ţipete de copil în cabină. Cel mic incepu să urle. Nebunia a durat cam o oră timp în care pasagerii aveau ochii injectaţi de somn,se uitau pierduţi,se foiau iar cel mic a adormit tocmai pe culoar. Până la aterizare a stat acolo. Mămica işi cerea scuze faţă de noi şi faţă de ceilalţi pasageri.
Tanti brunetă şi creaţă mi-a facut ziua excelentă spunandu-mi: " Sunteţi cel mai amabil însoţitor de zbor din România şi să stiţi ca merg foarte des cu avionul". La auzul acestor vorbe i-am spus şi eu de la mine în aşa fel încât să se simtă şi ea bine. Că deja vorbesc în rime,după cum puteţi observa.
Pe zborul de întoarcere spre Bucureşti,am avut o experienţă mai puţin obişnuită. Defapt aici doream să ajung. Asta m-a mişcat puternic.
Mi se prezintă la îmbarcare agentul de handling de la Beirut care imi spune că am un minor neînsoţit. Nimic mai simplu.
Vine şi minorul. Are 11 ani, e român şi vine acasă la bunica. Aceasta il va aştepta la aeroport. Imi prezintă actele,se uită la mine şi pare ruşinat. Este bine crescut,respectuos şi observ o oarecare imbătrânire prematură a lui. Îl aşez la locul său,la 2 rânduri distanţă de mine,ca sa-l pot supraveghea. Îmi spune că a mai fost cu avionul şi că ii place foarte mult. Îmi spune că în avion "se simte liber". Hmm...mă găndesc eu,e şi matur în gândire.
Mă studia întruna cu privirea. Unde eram eu,acolo se uita şi el. Primul rând era liber,aşa că i-am spus să stea acolo daca vrea să se uite pe geam. Imi spune ca îi e frig moment în care ii dau sacoul meu. Îl las să se intindă pe cele 3 rînduri de scaune şi adoarme. Eu îmi văd de ale mele şi merg in bucatariile din spate unde stau la o poveste cu colegii. Când mă intorc,in spatele meu era copilul,cu o pungă de bomboane întinsă înspre mine. Iau o bomboană şi îmi spune:" Să ştiţi că v-am pus sacoul pe umeraş in garderobă",şi pleacă inapoi în faţă. Eu ramân tâmp,colegii la fel.
Ajung în faţă şi mă pun şi eu pe primul rând. Copilul se uită la mine,oarecum ruşinat. Zâmbesc,el prinde curaj şi vine şi se asează lăngă mine. Mă uit la el şi ii pun mâna pe cap,moment in care se lasă cu capul in braţele mele. Mă mai uit o data in actele lui şi nu gasesc numele tatălui. Îmi spune: " O am doar pe bunica." Realizez ce imi spune,şi intorc privirea pe fereastră. Incerc să-mi maschez cele două lacrimi şi mă intorc spre el dar nu spun nimic. Mă ridic şi îi aduc o savarină pe care o manancă pe nerăsuflate.
Aterizăm la Bucureşti. Se uita la mine şi zâmbea ruşinat ca şi când ar vrea să mai spună ceva.

Cănd a coborât, s-a întors de la uşa avionului ,m-a cuprins in braţe şi m-a strâns tare.

Oare ce o fi văzut la mine....dar oare ce o fi fost cu el,câtă lipsa de afecţiune să ducă? Oare nu il ţine nimeni în braţe,sa vorbească cu el? Să-l mângâie....şi el să-i dea bomboane.

Oare nu e cine să-i dea o savarină,cu drag?

Retrospectiva!

2010-05-17T22:20:00.004+03:00

18 Mai 1985. Ora 7 dimineaţa. Am venit şi eu pe lume din doi parinţi frumoşi şi tineri. Au avut grijă de mine,m-au crescut,m-au dus la şcoală şi m-au iubit.
Anii au trecut şi iată ca am ajuns la un sfert de secol de viaţă. Să privesc puţin inapoi,până ajung la prezent.

5 ani. Creşteam la casa bunicilor care se uitau la mine ca la lumina ochilor. Intr-un sat de munte din Ardeal. Păşteam gâştele pe marginea drumului,mergeam la muls oile,adunam fânul de pe câmp şi culegeam strugurii din gradină. Bunica pregatea bradul de Crăciun şi mă făcea să cred că l-a adus moşul. Dumnezeu s-o odihnească.

10 ani. Eram clasa a 3 a. La şcoală la oraş. Cu mama de mână,în tramvai sau pe jos. Nu mi-a placut şcoala deloc. In fiecare zi era un chin. Aveam cheia de la casa legată de gât să nu o pierd. La ţară, mergeam cu colindul de Craciun.

15 ani. Aveam un inceput de adolescenţă nefericit. Eram clasa a 10 a. Aveam o glastra cu plante frumoase,cărora le vorbeam. Trăiesc si astazi dar intr-o glastră mai mare. Aveam si un cactus de care imi era drag. Inflorea in fiecare toamnă. Infloreşte si azi. Incă mai mergeam la bunici unde faceam munca pe câmp. Insă acolo era oaza de linişte şi dragostea lor...

20 de ani. Cu multe griji şi fără bani. Eram student şi profesor suplinitor la un liceu. Făceam ce mi-am dorit. Predam Română. La catedră...salariu mic. Nu stăteam acasă,fugisem. Stăteam cu chirie şi mâncam puţin. S-a dus şi bunica, femeia care avea grijă de mine şi mă iubea. Şi nu apucasem să mulţumesc indeajuns. Eram singur corectând tezele elevilor de clasa a 9 a. Elevii mi-au făcut cadou un căţel uriaş de pluş. Îl am şi acum. Şi mi-au făcut cadou şi vreo 5 cafele,să-i las să copieze la teză.

25 de ani. M-au găsit pe avion. Hmm....câte s-au schimbat in 5 ani. Am terminat facultatea şi am abandonat ideea invaţământului. Am venit în Bucureşti,unde i-am intrat pe uşă Liei. Am ajuns pe avion. Din greşeală. Am cunoscut oameni noi şi mi-am făcut prieteni buni. Oameni minunaţi de care mă bucur că imi sunt alături. Am trăit anul 2008 care a fost cel mai frumos an din viaţa mea. S-a dus şi bunicul intre timp. Nici lui nu am apucat să-i mulţumesc indeajuns pentru că mă căra când eram mic,în spate.

25 de ani mă găsesc lăngă oameni cu care nu am avut nicio legătură. Îi cunosc de 2-3 ani.
25 de ani mă găsesc intr-un job pe care poate l-am visat când mi-a spus mama " uite,asta aş vrea să fi când o sa fi mare". Aveam 8 ani când mi-a spus.
25 de ani mă găsesc alaturi de Lia, Alex, Doru şi oamenii minunaţi care imi fac viaţa frumoasă, oameni care i-am întalnit,nu întâmplător.

La mulţi ani,mie!!!

De ziua lor..

2010-04-25T21:25:00.002+03:00

Şi se face că am o cursă internă,intr-o seară.

Avionul nostru plin. De la imbarcare văd nişte tineri,un baiat şi o fată până in 20 de ani,vorbăreţi ca două vrăbiuţe. Închid uşa şi incep anunţurile, in care spun clar şi răspicat: " telefoanele mobile trebuie păstrate inchise pe toată durata zborului, iar pe timpul decolării şi aterizării nu utilizaţi echipamente electronice portabile". Adică nu fă poze,nu sta cu căştile in urechi ascultând muzică...etc.

Observ tinerii cei doi că mă urmaresc intruna cu privirile. Îi las in pace şi imi văd de decolarea mea. Mă aşez pe locul meu. Este ora 23. Pasagerii in mare parte moţăie liniştiţi,eu diminuez lumina in cabină pe timpul decolării. Incepem goana pe pistă,ridicăm botul avionului şi ţâşnim in noaptea intunecată.

Moment in care, eu stând pe locul meu şi aşteptând să ne ridicăm, observ bliţuri de aparat foto in cabină. Ridic privirea şi observ tinereii făcând poze in neştire. Eu confuz. Oare să nu fi spus anunţul cum trebuie?
Mă ridic incet şi apar ca o nalucă lângă ei:

- Ce faceţi voi acolo?
-Poze...
-Telefoanele mobile trebuie păstrate inchise,cred ca am fost destul de clar în anunţ. Vă rog să mi le predaţi,veţi primi doar cartela. Conform regulamentelor,am dreptul să le confisc. Fac raport şi telefoanele sunt confiscate.
- Vă rugăm să ne scuzaţi dar nu am ştiut.
-Cum nu aţi stiut? Doar am spus clar in anunţ.
-Vă rog să-mi prezentaţi boarding pass-urile voastre,repede.

Copiii muţi şi speriaţi mi-au arătat cele cerute şi îmi spuneau ca nu au mai fost cu avionul şi că nu au ştiut. Eu diavol cum eram mă făceam că nu pricep.

Dupa vreo 10 minute, timp în care copiii au stat cuminţi, mă gândeam eu...hai să-i las in pace...le dau telefoanele, că oricum i-am speriat rău, şi le spun să fie mai atenţi pe viitor.

Merg la ei. Se uită speriaţi. " Oare ce ne-o mai spune,ăsta?"

Şi grăiesc: "-Acum nu vi le iau,dar data viitoare vi le confisc."

Ei fericiţi se uită la mine cu ochii mari şi fata zice:" -Ştiţi,e ziua noastră şi ne-am facut cadou unul altuia un zbor cu avionul,că am vrut demult să zburăm şi acum am prins ocazia"

In acel moment m-am inmuiat de tot şi in gândul meu imi spuneam că sunt cel mai josnic om, să stric eu distracţia şi fericirea porumbeilor ăstora.

I-am poftit să ia loc pe primul rând să poată vedea mai bine pe geam şi le-am dat sucuri şi câte o prajiturică.

Mi-am zis în sinea mea că ar fi foarte draguţ să-i duc să vadă şi cabina de pilotaj, că sigur şi-ar dori asta. Am sunat la comandat,i-am spus despre ce e vorba şi mi-a spus sa-i poftesc inăuntru.
Erau in culmea fericirii.

Comandantul meu,om foarte amabil, le-a arătat toate aparatele şi ce fac ele şi au fost atât de absorbiţi încât nu i-am putut lua de acolo. Când au ieşit erau atât de pierduţi incât mi-au mulţumit intruna şi m-au luat in braţe.

Inainte de aterizare m-au intrebat dacă nu mai dăm o tura,macar 5 minute de zbor in plus.

Am rămas surprins după această experienţă. Mai sunt oameni care sunt captivaţi de zbor şi care chiar simt că zboară. In aterizare am respirat adânc să văd dacă mai simt ceva. Din păcate,nu am mai simţit nimic.

Rutina,bat-o vina.

Mama lui de SIGMET!!!

2010-04-17T23:47:00.006+03:00

SIGMET este un avertisement meteorologic dat de către dispeceratul de zbor avioanelor care se pregătesc să decoleze.

Pe cursa mea la acest capitol nu apărea nimic. Deci,aparent urma să am o cursă liniştită fără evenimente meteo semnificative. SIGMET ar fi tradus ca Significant Meteorological Information care cuprinde cenuşa vulcanică,grindina,furtuna..etc.

Decolăm frumos fără nicio problemă. Era seară,ziua se invăluia cu noaptea. Era tot ce aveam nevoie,nu era nimic in jur care să anunţe că vremea s-ar schimba. Semnalul "legaţi centurile" se stinge moment in care eu fac anunţ către pasageri să-şi păstreze centurile cuplate pe perioada in care sunt aşezaţi.
Intru in flight deck să intreb piloţii mei draguţi dacă vor ceva. Arunc un ochi pe geamul lor in faţă şi observ un orizont intunecat,negru şi supărat. Observ şi radarul care afişeaza pe monitor porţiuni mari albe care inseamnă nori turbulenţi. Comandantul imi spune ca vom avea turbulenţe moderate spre severe daca trecem prin acel nor şi ca vom incerca să-l ocolim.

Mă intorc in cabină la pasageri. Pasagerii mei,oameni de afaceri erau foarte relaxaţi,citeau presa cu ochelarii pe nas,îi servesc cu ce trebuie şi se asează inapoi comod la cititul lor. Diminuez luminile din cabină în aşa fel incât să nu fie deranjante şi rasfoiesc cu colega mea nişte reviste. În timp ce citesc arunc un ochi pe hublou si observ in capătul aripii,unde e lampa de control de culoare verde şi care pâlpâie o data la 5 secunde,stropi uriaşi de ploaie. Afară era o furtună puternica,heavy rain. Mă intorc la cititul meu,liniştit. Mă aplec la sertare să scot o sticlă cu apă moment in care aud foarte incet niste zgomote mici in fuselajul avionului pe partea dreaptă. Mă ridic incet şi mă apropiu de hublou. In secunda urmatoare aveam in faţa ochilor un bulgare mare de gheaţă strivit de hublou. ....şi a inceput prin a lovi violent avionul si motoarele care şi-au diminuat tractiunea. Am inceput să zburăm haotic...sus-jos,stânga-dreapta dar numai drept,nu. Luminile se stingeau şi se aprindeau in flash-uri. Doamnele sensibile ma intrebau cu o voce tremurândă,ce se întâmplă. Eu ii asiguram prin interfon că e doar o mică grindină şi să-şi fixeze centurile strâns pe talie. In tot acest timp zgomotul puternic făcea comunicarea foarte grea iar eu mă ţineam cu mâinile de centuri si de marginea scaunului. Sun comandantul. Nu-mi răspunde. Se auzeau lovituri mai mari şi mai mici din toate direcţiile. Eu in schimb eram cu genunchii inmuiaţi de teama unui dezastru produs la motoare...turbina avariata,palele sfaramate,gauri in fuselaj sau geamuri sparte,depresurizări. De toate imi treceau prin minte. Aproximativ două minute a durat nebunia. După ce s-a potolit eu zâmbeam forţat asigurând pasagerii că a trecut iar comandantul m-a sunat să mă intrebe daca suntem bine şi dacă observ ceva in cabină sau afară la aripi şi motoare.

Ajunşi la sol a trebuit să schimbam avionul. Avea totuşi nişte stricăciuni,după cum spuneau cei de la mentenanţă.

Pasagerii ne-au mulţumit şi mi-au strâns mâna. Mama lui de SIGMET.

Zboruri fără grindină vă doresc.

Remember Baloteşti!

2010-03-31T12:04:00.003+03:00

Azi se împlinesc 15 ani de când cea mai mare catastrofă aeriană,petrecută în România a separat aviaţia românească în două: înainte şi după Baloteşti.

Pe 31 martie 1995 o cursă Tarom cu destinaţie Bruxelles,decola de pe aeroportul Otopeni,pentru ultima dată.

Ciudat a fost numărul mic de pasageri,49 intr-un avion de peste 200 de locuri. 7 insoţitori tineri si profesionişti şi-au incheiat atunci ultimul zbor.

Supoziţii si păreri au fost multe cu privire la acest accident,însa una neoficială a inceput sa circule şi sa ridice intrebari multe: un atentat. Aceasta variantă circulă şi astazi.

În realitate nu vom şti niciodată ce s-a întâmplat atunci.

Ne pare rău pentru colegii noştrii şi pomenim de ei pentru că nu există coşmar mai mare în aviaţie decât să ştii ca au fost colegi de-ai tăi care şi-au incheiat ultimul zbor in felul acesta.

In memoriam.

Hai cu elicea!

2010-03-13T01:42:00.002+02:00

Şi pentru ca am fost promovat Şef de cabină trebuia să şi incep nişte zboruri cu instructor lângă mine.

Şi am inceput cu nişte curse cu un avionaş de 40 de locuri,cu elice,un fel de bussines jet,cursă regională la Veneţia. Tocmai pe viscolul de luni,eu obişnuit cu colosurile de 300 de locuri,m-am trezit intr-un ţânţar din acesta zburător.

Interesant că bătea vântul cu putere,viscolea zăpada şi am decolat fără nicio problemă. Piloţii mei au fost foarte cuminţi. Nu mi-au cerut mancare şi nici cafea. Le-am spus " eu am pasageri full,n-am timp de voi,mai târziu" şi nu au comentat.

Pasagerii foarte drăguţi şi foarte respectuoşi. Probabil pentru că era atmosfera mai intimă şi i-am dresat de la urcare. Am zburat la 6.000 m ,asta inseamnă mai puţine radiaţii cosmice. Ah...si se spune că daca zbori des cu avionul,bărbaţii pot avea probleme cu potenţa. Tocmai ce văzusem o reclamă la Entran. O să-mi iau masuri de precauţie.

Avionul mic,intim şi cochet,mi-a plăcut foarte mult şi mi-am spus ca voi fi mulţumit de el pe viitor mai ales ca imi zornăiau elicele intr-un mare fel in urechi. Dar trec peste acest impediment când mă gândesc la salariul şi la indemnizaţia care o iau când fac aceste curse regionale.

Despre pasageri nu am ce să spun pentru ca au fost cuminţi şi nu au scos perle,însă nu cred ca acestea vor întârzâia sa apară.

Până atunci,zboruri frumoase fără turbulenţe. Mari.

De sâmbătă seara...

2010-03-02T02:06:00.002+02:00

Sâmbătă seara am zis cu amicii să ieşim în oraş,că deh...de ce să stăm acasă? După cum ne-am obişnuit în fiecare sâmbătă facem turul cluburilor şi masuram pulsul oraşului din maşină.

Poftim pe la Belagio..! De la intrare câţiva cocalari cu clatite la ceafă făceau pe "badi garzii". Aveau lanţuri groase din metal care imitau haurul,tricouri mulate care descopereau buricul paros si evidenţiau cele 3 burţi sau rândurile de burţi. Evident ei ne priveau superior ,noi ne prezentam firavi,subtirei şi cu talii de viespi.

Am trecut şi de filtrul de la intrare...simţindu-mă in filtrul aeroportului Otopeşti...eram masurat din cap până in picioare.

Surpriză mare inăuntru. Toate fătucile ciuguleau tacticos limonadă cu paiul şi ţineau tigara deasupra umărului. Puteam observa cu uşurinţă scrumul de pe umăr. Fetele erau după ultima modă.

Adica imbrăcate dezbracat. Cu o bluziţă de la Mango,cumpărată din "mol plaţa" duminică după masa când sunt plimbate de către ţopârlani galagioşi şi greţoşi.

Rochiile sclipicoase cu vedere la bunătăţi iti luminau faţa facându-te să le confunzi cu spotul luminos al clubului. Tencuiala sănătoasă pe feţele gingaşe era şi ea prezentă.

Mersul de felină,exersat incă de acasă si pozele facute in toaleta clubului le deosebesc de departe ca fiind nişte căţele in calduri puse la agăţat fraieri care să pompeze Jack şi Jonny,bărbaţii vieţii lor.

Genţile brănduite...Şanele,Vuitoane,rochii de la Gianii Vândsacii,Robert Callu,Iv sa Noit,Pradă au făcut paradă iar culorile curcubeu ne-au făcut ochii să joace.
Se deosebeşte piţipoanca ahtiată dup€ maşini, modelul clasic. Ea are Merţ. Dacă n-are ea, găseşte pe cineva care să aibă. O vezi cu cerceii covrig şi cu o şapcă în cap, prin trafic. Botul ţuguiat şi ochelari de soare mari. Dă cu Grebla e prezent în laterale, pe ramele ochelarilor. Ascultă manele sau haus la maxim, să se vadă că are gusturi. O adevărată enciclopedie muzicală. Cine are de pierdut? Doar un brand.

Vreau să văd toate fetele,sus pe baaar...să le văd la toate ţâţele ...cum saaar.

Un nou inceput!

2010-02-17T20:49:00.002+02:00

Şi uite aşa...am schimbat compania.

Am inceput cursurile pentru calificarea pe un alt tip de avion...am negociat salariul...şi am avut o surpriză foarte placută.

Am fost şi promovat. Adica am intrat în companie direct promovat. Voi fi Şef de cabină,asta înseamnă că voi coordona intregul personal de bord.

Voi face curse charte si charter V.I.P. Pe distanţe lungi şi scurte , cu avioane mici cu elice sau cu tancuri tri-motoare.

Cert este că voi adauga in CV-ul meu incă o companie,inca o experienţă şi evident ore in jurnalul de zbor. Nu ştiu câte voi mai putea spune din jurnal,perle,peripeţii şi alte detalii picante , dar sunt convins că tot voi avea câteceva de povestit.

Sper să-mi poarte noroc.

Apropo,imi aştept overdraft-ul pe cardul de salariu!!!

Alăturat puteţi vedea si tancul tri-motor.

Ne naştem singuri,traim singuri..şi murim singuri!

2010-01-29T16:27:00.003+02:00

De când mă ştiu am fost singur.

Din când în când am zâmbit,rar şi intotdeauna mi-a fost umbrit zâmbetul. M-am născut singur intr-o dimineaţă de mai.Oare ce mi-a spus "ursitoarea"? Au trecut anii şi am fost tot singur...oamenii care m-au iubit intr-adevar s-au dus rând pe rând. A ramas doar unul care realizez că defapt..nu prea imi este aproape. Stiţi ce e mai ciudat? Că oamenii straini au ştiut să fie lângă mine..să ma primească in casă şi să mă pună la masa de Craciun.
Dar eram singur. Nu ştiu dacă am simţit emoţia unei familii vreodată. In zborurile mele multe,eram tot singur. Şi seara sunt singur,când se lasă amurgul,privesc pe geam şi imi dau seama că nu am pe nimeni lăngă mine...!

Dimineaţa rasfoiesc paginile de presă,imi beau cafeaua..şi trag cu pofta dintr-o ţigară..singur.
Cred că pentru unii din noi aşa e scris. Să fie singuri şi să nu aibă unde să fugă..să se refugieze aşa cum e normal să fie. Mă uit in jur şi văd...nu sunt invidios,mă bucur că alţii au noroc. Am 24 de ani..şi sunt tot singur,ca în prima zi.
Oare abia acum să simt defapt intunericul si răceala singurătăţii sau e prea devreme? Cănd trec pe stradă mă uit la oameni..fără ca ei să ştie ce se ascunde defapt in spatele privirii mele. Se ascunde un suflet singur şi rătăcit. Chiar daca viaţa de Stewardez e una încărcată şi inseamnă contactul cu foarte mulţi oameni,niciunul din acei oameni nu ştiu ce e in spatele zâmbetului larg...

El e defapt...singur!

Cursa 774, Bucharest-Beirut-Amman

2010-01-08T11:19:00.003+02:00

Ei dragilor,am trait s-o văd şi pe asta.

Cursă de arabi din nou. Beirut şi Amman,două oraşe superbe,arabeşti şi misterioase. Pe lângă faptul că era cald la ei şi când am deschis uşa avionului m-a izbit un val de caldură de era să leşin numai când mă gândeam ca la Bucureşti este frig,pasagerii au fost cu totul ceva neaşteptat.

Nu credeam că vreodata voi avea 90% din avion, plin cu pasageri sub 30 de ani,arabi toţi.

Cei mai frumoşi barbaţi şi cele mai frumoase femei. Barbaţii cu ochii gri si barba de 3 zile parca erau toti fotomodele iar femeile cu sani mari şi frumoşi,trasaturi feminine şi femei adevărate.

Ochii mei făceau ca girofarul. Dacă pe alte curse eu când trec printre rânduri mă simt ca o vedetă pe scena pe " catwalk",pe această cursă m-am simţit complexat,urăt si nesemnificativ fizic. Toţi erau decupaţi din reviste.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că auzisem că arabii sunt foarte necivilizaţi şi foarte obraznici. Nu a fost aşa. Toţi mi-au vorbit in engleză,toţi mi-au zambit...am auzit foarte mult " thank you" şi " please". Aşadar,au fost civilizaţi.

Şi mai spun incă o dată,m-a copleşit frumuseţea lor.

Yalla!!!

De Sărbători!

2010-01-05T00:12:00.004+02:00

Şi au trecut şi sărbătorile...Ca in fiecare an, acelaşi circ,aceeaşi nebunie pe avioane.

Pasageri mulţi cu bagaje uriaşe,obosiţi si cu dor de casă. Turbulenţe cât cuprinde,ninsoare abundentă şi isterie. Totul pentru sărbători. Prilej de a petrece cu familia,prilej pentru a face cadouri şi de ce nu..prilej pentru a stresa personalul de bord al avioanelor.

După cum ne-am obişnuit sărbatorile aglomerează avioanele transformându-le in autobuze,troleibuze şi tramvaie. Pasagerii de toate naţiile scăpaţi de sub control,alearga precum oile la strungă in ideea de a prinde loc cât mai in faţă,uitând ca au totuşi talon de imbarcare pe care este trecut locul.Odată ajunşi in avion se aşează aleator făcând viaţa chin personalului de bord,amabil şi cu spiritul Craciunului in sânge. Ce avem in faţă? Un isteric in consum.
În astfel de situaţii imbarcarea pasagerilor,a bagajelor voluminoase şi a cadourilor care depăşesc cu mult dimensiunile acceptate,durează cam o oră.

Turbulenţe teribile care deschid uşile compartimentelor de bagaje şi izbesc puternic cadourile de capetele pasagerilor,se mai intâmplă şi ele de asemenea.

După cum ne-am obişnuit,repet,sarbatorile produc un tumult.Întârzierile la ordinea zilei fac pasagerii sa fiarbă.Ei nu vor inţelege niciodată că zăpada si vremea nefavorabilă ingreuneaza traficul aerian si asta are ca rezultat întarzâierea. Ei vor de decoleze la timp. Ei vor,dar avionul nu poate. Astfel trebuie să le zâmbim şi să le spunem verzi şi uscate ca să-i potolim. Dar...facem totul pentru sărbători.

Au trecut şi ele. Acum urmează un isteric in consum,pe traficul către exterior. Toţi se intorc spre locurile de muncă parcă suparaţi,trişti şi plini de regrete. La bord ascultam micile lor confesiuni. Despre viaţa de acolo,despre trai si despre banii pe care ii caştigă. Şi mai spun un lucru. Că sunt singuri şi că nu au pe nimeni.

Eu in sinea mea...sunt liniştit. Anul pe care l-am incheiat am avut 3 oameni alături. Lia, căreia pe această cale ii spun ca o iubesc. Şi ii mulţumesc pentru faptul că mi-a fost alături in orice moment şi a ştiut să mă asculte şi să ma ajute atunci când am avut mai mare nevoie. Sper să o am şi in acest an alături.
Alex de asemenea,prieten devotat. Şi Doru care şi el m-a susţinut atunci când a fost nevoie. Le doresc celor 3 tot binele din lume,pentru că il merită din plin.

La mulţi ani,nouă şi pentru personalul de bord,numai zboruri uşoare.

De ziua ta!

2009-12-16T13:51:00.002+02:00

Pe L. l-am cunoscut la o cursă de Paris. Era calm,placut si linistitor. Zâmbea şi la fiecare scuturătură venea şi imi spunea " Nu avem unde să ajungem decât jos" cu glas ironic.

Stăteam la o ţigară şi la o poveste inainte de fiecare cursă şi povesteam vrute şi nevrute. Era o placere să fi cu el pe zbor...işi vedea de treabă, avea un suflet de aur şi ne liniştea in orice situaţie.

Pe o cursă de Madrid am intrat intr-un nor de furtună cu fulgere puternice şi turbulenţe severe. Stăteam unul lângă altul şi mă liniştea spunându-mi " mai puţin,imediat trece".
Stiindu-l lângă mine parcă mă linişteam.

După fiecare zbor ma ducea cu maşina acasă. Se oferea singur pentru că ştia că nu am cu ce să ajung in oraş. Mă lăsa tot timpul in faţa blocului,unde mai aprindeam o ţigară şi mai vorbeam incă jumate de oră despre diverse,despre zborul pe care il incheiasem,despre viaţă in general.

A urmat o perioadă in care am lipsit din companie. Mă suna şi mă intreba ce mai fac şi imi spunea că ma aşteaptă să ma intorc şi imi spunea acelaşi lucru " eu să ştii ca incă te mai astept să intri in cancelaria noastră,aşa cum intrai tu".

Dar intr-o dimineaţă ploioasă L. a plecat. Noaptea ni l-a rapit..la 21 de ani. A fost lovit pe trecere de pietoni in zona 1 Mai. De o piţipoancă ce vorbea la telefon,la volanul unui Matiz. La funeralii,colegii au fost in uniforme..şi el a fost pus in sicriu tot in uniformă lângă multe orhidee. Albe.

Astazi ar fi trebuit să-l sunăm să-i spunem "La mulţi ani". Dar in loc de petrecere vom merge la mormântul lui. Să scăpăm o lacrimă ,să-i punem un clopoţel de Crăciun şi să îi spunem că şi noua ne e dor de el. De zborurile cu el. Să-i spunem că pe cursa de Roma,ultima lui cursă,incă il mai vedem printre pasageri linistindu-i la fiecare hop.

22 de lacrimi si tot atatea lumânari,vor arde azi la mormântul lui.

Celui care ne facea zborurile uşoare şi ne intreba dacă suntem bine,asta este pentru tine.

Să te odihneşti bine,L. şi să ai grijă de noi pe toate cursele...atunci cănd vom avea parte de vreme grea in zbor să fi lăngă noi.

"La mulţi ani!"

Avionul şi turbulenţa.

2009-12-11T18:56:00.003+02:00

De fiecare dată când urcăm in avion ne este prezentată vremea. Asta pentru a ştii dacă vom avea turbulenţe sau nu.

Săptămâna asta a fost foarte bogată in de toate. Turbulenţe de aer clar,nori pufoşi şi bogaţi in curenţi, aterizări facute la mustaţă pe piste care incep in apă,ca de exemplu la Salonic.

Avioane mari care se comportă mai mult sau mai puţin frumos la turbulenţe. Pasagerii? Panicaţi de cele mai multe ori.
Cele mai urâte scuturături sunt cele provocate de norii de furtună. Negrii si suparaţi,zgâlţâie puternic avioanele şi conţinutul lor. Dar intrun asemenea hal incât daca nu ai centura cuplată te poţi trezi lipit de tavanul aeroplanului.

Zilele acestea am avut parte din nou de aceleaşi turbulenţe. Un pasager făcând atac de panică. De ce? Era la primul zbor. Transpirat tot si roşu precum racul,mi s-a prezentat la mine in bucătărie că nu mai poate de frică şi să-i fac ceva. Ce aş fi putut să-i fac decât sa-l aşez la locul lui şi să-l fac cu ou şi cu oţet... că ne aflam in mijlocul decolării şi nu se ridicase bine avionul de bot. Acelaşi pasager transpirat, în mijlocul turbulenţei,vine să-i dau pastilă de avion. M-am uitat la el ameţit că nu pricepeam ce vrea. Până la urmă am priceput, l-am aşezat pe scaun şi i-am explicat că avionul este nou nouţ,nou născut de către Boeing,noi avem cateva mii de ore de zbor,cursa e scurtă şi că atat timp cât sunt eu acolo nu se va intâmpla nimic. Pe naiba, că şi mie imi tremurau picioarele, dar imi ţineam vocea sub control să nu tremure că toţi pasagerii se uitau la mine, involuntar. Ca o vedetă pe scenă eram. Când e vreo situaţie din aceasta,turbulenţă sau orice altceva,pasagerii işi ridică toţi capetele precum popândaii şi iţesc ochii la noi.

Şi noi mai strângem din dinţi, până la urmă e firesc. Dar zâmbetul nu ne dispare. Afişăm zâmbetul pe buze şi pasagerii, ca nişte copii, se aşează la loc. Că dacă noi zambim înseamnă ca e totul bine. Senzaţia este superbă, să-i vezi cum se liniştesc.

Şi că veni vorba de turbulenţă... să stiţi că nu există "gol de aer". E tot turbulenţă, dar provocată de nişte curenţi ascendenţi şi descendenţi care apasă puternic avionul in jos şi dă impresia unui gol de aer.

Cel mai urât lucru este turbulenţa in aterizare când avionul se apropie de pistă,în bătaia vantului sau purtat de vanturile de forfecare,precum o frunzuliţă. In rest,nu vă faceţi griji,că nu are ce să se întâmple. Nu se rupe avionul,nu se rup aripile şi nu se rup motoarele.

Insoţitotii de bord sunt acolo pentru confortul şi siguranţa dumneavoastră,zice anunţul. Şi are dreptate.

Zboruri uşoare fără turbulenţe.

Italia şi de toate.

2009-12-06T18:31:00.003+02:00

Şi a trecut o săptămână! Curse,curse şi iar curse. Catania-Napoli şi mulţi pasageri. D-ăia de care va ziceam eu,manieraţi.

Inainte de toate(le), vreau să vă spun că dacă veţi ajunge la Catania vreodată,nu veţi regreta cu siguranţă. Vulcanul Etna este e privelişte superbă,mai ales că oraşul se află chiar la poalele lui. Bine..nu vă spun ce turbulenţă produce...printre altele...are vârful acoperit cu zăpadă şi nouri negrii il inconjoară. Am stat in centru la Excelsior Grand Hotel. De vis.

Pasageri? Au fost destui. Am avut de toate pe cursele astea. Stiţi ce nu pot pricepe eu? Cum se face oare ca pe absolut toate cursele,dar pe absolut toate mamele care au copii până in 2 ani,trebuie obligatoriu sa-şi schimbe plozii de care sunt atât de mandre? Nu exista cursă lăsată de bunul Dumnezeu,pe care nu fie câte o ameţită din asta cu copil...şi intruna se agită de zor. Nu ar fi problemă dacă nu ne-ar căpia şi pe noi. Se duc la "taoletă" şi schimbă copilul.Ok. Dar il schimbă aşa de bine incât impraştie in toată "taoleta" ...tot ce se poate. Şi de parcă nu ar fi de-ajuns,mai aruncă şi pampersul ăla nenorocit in wc şi ţi-l infundă. Ne vedem nevoiţi să-i punem in mână manuşi şi săculeţ şi să treacă la şmotru in "taoleta" avionului de 200 de locuri ,atât de drăguţ şi cochet,cum l-au descris pasagerii.

Altă specie de mame cu infanţi. Se face că suntem in pregătirea cabinei pentru decolare. O individă, că de doamnă nici nu poate fi vorba ,in braţe cu un plod plangacios si galagios de-ţi era mai mare dragul să-l asculţi,se uită la mine tâmpă.
Ii "esplic" eu de ce ii dau vestă mică de salvare pentru plodul ei,ii "esplic" şi cum se imbracă şi ii atrag de 2 ori atenţia" numai la indicaţia personalului de bord o deschideţi şi o folosiţi". Ea după ce termin mă intreabă aiurită( din naştere) ,despre ce vorbesc eu acolo?
La care scoate perla perlelor. "Auziţi,nu ştiu pentru ce imi tot daţi vestă din asta pentru bambino,ca io am zburat cu aereo de atâtea tanto mile şi nu am folosit nicio dată!" iţind ochii şi privirea de cornută la mine. Am incremenit pe culoar,am zâmbit amar..şi..abia aşteptam sa aterizez la destinţie. Mă intreb şi eu aşa...cât de cretin să fi...sau..cât de ignorant. Nu m-am apucat să-i mai explic nimic,pentru că totul era in zadar.

Toţi veneau incărcaţi cu mici cadouri. Jucării,haine..de toate pentru cei de acasă,de Sărbatori. Erau obosiţi şi istoviţi. Ii serveam cu apă şi cu diferite mâncăruri. Nu refuzau nimic. Şi mă gândeam că nu le e bine deloc "afară". Oameni simpli,modeşti...care sunt aşteptaţi de copii şi familie pentru Sărbatori. Am trecut peste toţi nervii şi i-am facut să se simtă bine. Până la urmă sunt românii noştrii care işi distrug vieţile "afară". Cu 4 clase,cu facultăţi...suntem "noi".

Imi pare rău că nu mai simt senzaţia aceea puternică din preajma Craciunului. Dar mi-am propus să fiu mai inţelegator si mai tolerant..şi deja am inceput. Cum? I-am dat vânzătoarei de la brutarie,care zi de zi imi pregăteşte pâinea care e mai albă,inloc de 70 de bani,i-am dat 5 lei,să-şi ia şi ea o cafea.

Şi uite aşa voi avea şi de acum inainte painea albă. Cea mai albă.

Pasageri civilizaţi! Mai există?

2009-11-28T20:30:00.004+02:00

Dacă blogul l-am făcut pentru a arăta pasagerii românaşi care se fac de râs,în această postare voi arăta că şi ai noştrii pot fi educaţi.

Am avut două curse zilele acestea in două destinaţii foarte cunocute ,frecventate de mari actori de la "Holydud" şi celebrul Brussels,destinaţia multor parlamentari si europarlamentari.

Dacă majoritatea avea deja cultura calatoriei cu avionul,românaşii se chinuiau din răsputeri,si culmea că au şi reuşit,să spună " vă rog","dacă se poate" si " multumesc" pentru orice serviciu minor pe care il ofeream.

De la urcarea in avion au ştiut să acorde personalului de bord respectul cuvenit,să salute şi să ceară informaţii in mod politicos...fără " fă"," bă"..."auzi conaşule"..." pepusă" şi alte apelative care denotă ignoranţa si prostia fară margini. Văzând atitudinea pasagerilor,noi,personalul de bord am facut tot ce ne-a stat in putere pentru a-i face să se simta bine. Atmosfera a fost una deosebită, zborul puţin turbulent dar am avut nişte pasageri foarte inţelegători. Nu s-au trezit să mearga la "taoletă" in timpul zgâlţâielii...nu au incercat să vorbească la telefon in speranţa ca au semnal la 10.000 de metrii altitudine. Absolut civilizaţi.

Mai mult decât atât,două franţuzoaice au vrut neapărat sa ne pupe pentru serviciul nostru şi pentru faptul ca i-am făcut să se simtă atat de bine. I-am servit cu apă tot timpul şi nu i-am lasat să rabde sete ca pe cei de Spania şi Italia...îi intrebam din jumate in jumate de oră dacă se simt bine,dacă au nevoie de ceva şi le acordam o atenţie deosebită. De ce toate acestea? Pur şi simplu pentru că şi ei au fost impecabili. Ca pasageri,români şi alte naţii...au fost la înălţime,la propriu şi la figurat. O piţipoancă ce tot zborul nu prea a vorbit şi părea destul de dificilă,la coborâre ne-a felicitat si a spus " cu un astfel de personal la bord,aş călători intruna". I-am mulţumit respectuos si i-am spus că o mai aşteptăm.

Ei,da! Deci se poate. Românii noştrii ştiu să fie si civilizaţi.

Şi noi stim să fim civilizaţi...personalul de bord,zic. Dar când iţi vine şi se trezeşte ca in coteţ la el acasă,nu te salută,iti vorbeşte obraznic cu "tu"( apropo,pe aceste curse,nu mi s-a adresat nimeni cu "tu",remarcabil,nu?!?!),cum se poate să fi amabil?

S-a putut astfel să decurga totul minunat. Cum spunea un coleg cu experienţă" Un zbor ar trebui să fie,ca in fiecare seară,la Operă!" şi avea dreptate.

Zboruri uşoare ca şi acestea două.

Reciclarea insoţitorilor de zbor.

2009-11-10T18:38:00.003+02:00

Dragilor,din pasăre rară am ajuns găină de GOSTAT.

"Stiuardezul" se reciclează o săptămână. Adicătelea ce să cred,că am scăpat? Pe naiba. O dată pe an facem reciclare sau reccurent. Timp de 5 zile pierdem vremea la propriu.

Cică recapitulăm procedurile care trebuie sa le aplicăm in caz de urgenţă.

După cum cred ca aţi auzit pe la ştiri,avionul unei companii care poartă tricolorul,a avut probleme după decolarea de pe aeroportul Roma-Fiumicino. Motorul i-a luat foc la câteva minute după decolare. Nu e problemă atât timp cat funcţionează celălalt,nu vă speriaţi.

Eh...aia era o situaţie de urgenţă si insoţitorii trebuie să ştie ce să facă in cazuri extreme.

Deci timp de o săptămână pierd vremea şi nu o să pot spune nimic din jurnalul de zbor,pentru ca e gol in perioada asta.

Să nu vă supăraţi prea tare.

Pasagerii români si România.

2009-11-07T19:09:00.004+02:00

Da,e adevarat. Viaţa de Insoţitor de Zbor este una diferită şi "glamour". Nu faci mare lucru,uniforma este mereu curată...eşti plătit pe zboruri. Pasagerii uneori sunt mai "jegosi" şi iţi pătezi puţin buzele cu mici bubiţe făcute de nervi. Dar trece. Ne explica Vulpea cum. Că ea are antecedente. Nu-i aşa Foxy?

Şi să vedeţi. Care zboruri credeţi ca sunt cele mai nasoale? Ei bine,cele de Italia si Spania. Italia...toţi merg la muncă acolo,la "proxtetuţie" vorba mamei Omida,la ciordit de prin magazine,sau să imbrăţişeze cariera de "peşte". Frumoasă carieră,nu-i aşa? Spania...hmm. Căpşunarii bată-i vina.

De cum urcă in avion,se cred pe tarlaua lu tacsu. Doamnele,sunt superbe,cu mult "haur" să se vadă valoarea,"domnii" cu tricouri mulate care lasa buricul neepilat la vedere. Copii sunt majiţi până la urechi cu gemul de căpşuni. Ţi toţi au aceeasi culoare...mai mulatră aşa. Dar asta nu ar fi nicio problemă dacă ar avea minim de educaţie si cultura călătoriei cu avionul.

Securitatea in aeroport este una destul de dură. Nu mare ne-a fost mirarea intregului personal de bord,care efectua o cursă regulata către tărâmurile inbelşugate cu căpşuni sa asistăm la o fază monumentală. O bătrânica,pentru prima dată cu avionul. Săraca ştia ca exista control la aeroport,i-o fi spus nepotul căpşunar,dar dânsa a crezut ca poate fenta securitatea Otopeniului ca şi cum fenta ea coţofana care vrea sa fure gâsca din coteţ. Trece o data prin filtru...filtru incepe sa sune! Trece a doua oară.filtrul işi face datoria si ţiuie din nou. A treia oară agenţii se prind de neregulă şiiii?????? iau ei un băţ cu o oglindă in vârf şi il vără sub fusta Lelii Floare. Agenţii exclamă: Doamnăăăă!!!! Ce credeţi,stimaţi tovarăşi că scoate lelea de sub poale? Un borcan cu murături!!!! Dar asta nu ar fi fost nimic,dacă nu ar fi avut şi gâsca in coşul de nuiele. Trist dar atat de "romănesc".

Culmea culmilor. Cum explicaţi ca românii aştia plecaţi de o lună de zile in Spania sau Italia uită cu totul limba română?
Ei bine, aflaţi că asta se intâmplă. Vă recomand ca atunci cănd plecaţi in concediu,să luaţi si un ghid de conversaţie in limba română,pentru a nu intâmpina dificultăţi la intoarcere. In avion pasagerii care se intorc ne solicita pentru diverse. Ne intreaba si mai mereu auzim expresia " como si dice". Amărâtul de sandviş e botezat ba " tramezini" ba "panini" . Românii noştrii săracii de ei nici nu stiu cum li se spune coacăzelor. Dacă ii zici de coacăze,se uită la tine cu privire tâmpă. Daca ii spui de blackcurrant,imediat işi aduce aminte.
Pe o cursă care era conexiunea New York-Bucureşti am auzit tare multe neologisme." Holduieşte-mi şi mie carryon-ul"..." Give me şi mie samsing d-alea sweets". Dacă pe Spania şi Italia intâlneşti din astea,vă imaginaţi pe curse de Hamerica ce se intâmplă. Trompa lui Eustachio este atat de zgăriată incât nu mai faci faţă presiunii din avion.

Un pasager pe cursa de Madrid a scos trei perle colosale. Prima: "Auzi,conaşule,da compania asta nu ne dă şî nouă vreo cioarbă dă burtă,aşa,ca mi poftă sau batăr o friptură?" Colega se grabeşte să răspundă-"Ba da,Domnule,uite-acu am pus grătarul la foc!" si zămbet cu toţi dinţii.

A doua: "Auzi donşoară,câte staţii avem până la Madrid?" Cursa a fost anunţată clar ca e directă.

A treia: " Cât timp avem intârzâiere?" De ce,intreb eu? " Pentru ca de jumătate de oră stăm tot lângă norul ăsta."
Ei? Ce părere aveţi? Amuzant,nu-i aşa? Nu vă mai spun ca pasagerul cu pricina aştepta gratarul.

Jurnalul de zbor are multe file si multe intâmplări hazlii sau mai puţin hazlii. In următoarele pagini vom aborda problema pasagerilor care se intorc in ţară de sărbători,câte bagaje au,ce au in bagaje şi unde le depozitează in avion.

Zboruri uşoare si fară pasageri "rustici".

Viaţa dintre zboruri.

2009-10-27T20:46:00.003+02:00

Si aşa se face ca intr-o dimineaţă devreme,Stewardezul se suie in primul avion care are destinaţie oraşul bănăţean. E 6 dimineaţa,si paşesc in aeroportul atat de cunoscut de mine. Dar de aceasta dată,fară uniformă,fară geantă doar cu legitimaţia atârnată de gât ca o talangă. Avionul plin şi de această dată,eu sunt pasager. Simt că trebuie sa ma ridic sa verific pasagerii,dar sentimentul imi trece repede.In maxim 50 de minute voi fi pe meleagurile banatului,la mine acasă si deja ma copleşeşte dorul.
Zborul uşor. Am ajuns. Bun găsit urbe dragă. Ce bine araţi după 6 luni in care nu te-am vazut....si mă simt emoţionat.

In imaginea alăturată e mama. Nu pot sa nu o pomenesc şi să nu ii aduc un fel de omagiu,pentru că ea e cea care are grijă de mine uneori şi prin telefon. Nu ştiu căţi au legături atat de puternice cu mamele lor dar eu mă aflu printre norocoşi. Ea e cea care ştie absolut orice secret de-al meu,care ma susţine şi mă incurajează. A avut grijă de mine,mi-a făcut supă de curcan,friptură de pui si m-a tratat cu pălincă de Zalău. Că doar face sute de litri odată.
Am stat la pieptul ei,si simt ca atunci când sunt langă ea,nu mi se poate intâmpla nimic rău. Cred că orice copil care e legat de mama lui,simte asta in acele momente. O văd rar. Şi se intîmpla de multe ori să imi fie dor de ea. Când urc in avion,pe ea o sun şi ii spun că plec. In nebunia mea,am intrebat-o o dată,ce s-ar intâmpla daca plec in vreo cursă şi să nu mă mai intorc? Până la urmă,se poate intâmpla şi asta. S-a uitat la mine,mi-a zîmbit şi nu mi-a răspuns. Nu aş vrea sa mă gandesc la una ca asta,prefer să mă văd zambind după fiecare zbor. Dar uneori mă gândesc la ea.
Pentru mine e o mamă model,la varsta ei arată foarte bine,merge si aleargă seara prin parc,e şefa sucursalei regionale a unei bănci,conduce şi ii serveşte pe toţi din trafic cu degetul din mijloc si mai ales,mă iubeşte sincer. E mare lucru. Ea a spus intr-o seară un lucru mişcător: " Acel părinte,care nu-şi acceptă copilul aşa cum e el,inseamnă ca nu-l iubeşte".

Am stat 2 zile acasă. A fost atât de bine,incât nu m-aş fi intors. De fiecare dată când plec,am un gol in suflet...aproape că imi dau lacrimile. Parcă drumul spre aeroport il fac in cîteva minute. Se spune că nu e bine sa te uiţi inapoi,dar eu de fiecare dată mă uit inapoi când plec...La 21:10 am ieşit pe uşă. Avionul care vine din străinătăţi,decolează. De la vreo 3-400 de metrii,mă uit in jos la oraş....si aproape că scap o lacrimă. La 22:29,colega mea face anunţul ca am aterizat la Bucureşti. Hmm...ce invenţie avionul ăsta. Aşa repede am ajuns? E sâmbătă seara....deci mă grăbesc.Prietenii mă asteaptă să ieşim in club,deci nu mai am timp de melancolie.

Au fost câteva zile din viaţa mea si un personaj. Cel mai important. Pe parcurs le voi dezvălui şi pe celelalte. Acelea care ar trebui sa le avem toţi lângă noi.

Cursa 622,Bucharest - Baku-Erevan

2009-10-15T13:31:00.004+03:00

Hmm..cu toţii am auzit de Radion Ervan..bancurile,zic. Dar cine ar fi crezut că pe acestă destinţie,pasagerii chiar sunt ascultători,şi pun întrebări ca la Radio? Cursa plină,pasageri gârla,arabi care merg la Baku sau la Erevan. În dreptul aripilor,8 pasageri se agită frenetic. Colegu face instructajul,pasagerii nu pricep. Se trezeşte unul cu replica" Tu nu vezi ca io citesc ziarul?" Urmează un dialog nu tocmai prietenos care se tranformă intr-o ceartă cu jigniri la adresa colegului foarte calm. Apar eu,asist la discuţie si concluzionez: "Să vină poliţia de frontieră!!!" Pasagerii turbulenţi observă ca se apropie o maşina de poliţie care ar putea fi pentru ei.
Incep sa-şi ceara scuze,iar noi explicăm ca un astfel de comportament nu este permis si ca vor fi zburaţi.Nu la Baku,ci jos din avion tot aici la Bucureşti,fără bani retunaţi si cu inscrierea lor in baza de date ca pasageri problemă. Ultima mea replica a fost:" Ieşi!!!". Ce fel de pasageri am avut pe tot zborul? Pasageri cuminţi care abia ca aveau curajul sa ceară un pahar cu apă. Zborul turbulent,ca şi pasagerii mai devreme aruncaţi afară. Se apropie aterizarea,deci urmează goana la "taoletă". Pasagerul ne intreabă:" Aş vrea sa merg şi eu la serviciu,unde e?" Stupoare din partea noastră. "Adicătelea,la taoletă?" Da,da da,suntem aprobaţi cu privire disperată. Aţi inteles,da?

Aterizare Baku! O pasageră draguţă se apropie. "Mă scuzaţi ca vă deranjez. Imi reglează avionul noua oră de la Baku?" Noi ne uităm unul la altul si facem schimburi de priviri derutate,siderate si ochii ne incep a se invârti. "Sigur ca da,doamnă. Treceţi pe modul de zbor al telefonului si apropiaţi-l de avion,aveţi noua ora de la Baku" Pasagera se conformeaza,dar ea revine dezamagită. "Uitaţi ca nu mi-a reglat ora!" Colegul spune: " Păi nu e compatibil telefonul,doamnă,cu ora de la Baku". Dezamăgire mare din partea pasagerei,uimire din partea noastră. Ne-am grabit apoi sa ne testăm si noi telefoanele,daca sunt compatibile cu noua oră. Tisteţe mare,nici ale noastre nu erau!

Dar in schimb carneţelul nostru de buzunar,era foarte compatibil cu perluţele de sidef,rare şi scumpe,scoase de pasagerii noştii iubiţi. Uitaţi-le!

Jurnal de zbor,prima filă.

2009-10-14T20:27:00.003+03:00

...şi iată-mă aici. Dacă tot e pă trend să ai blog l-am facut şi eu doar că acest blog va fi unul puţin diferit.De ce? Pentru ca o sa prezint unele intamplări dintr-un job mai puţin obişnuit...sau nu un job care să implice cele 8 ore de stat la birou.

Cu toţii am văzut filme cu avioane,cu toţii am vazut stewardese,stewarzi...!Ei,eu sunt unul din ei, menţiunea că denumirea corectă este "Însoţitor de bord"

Stewardezul,aşa cum ma voi semna aici,va va arăta ce inseamnă defapt sa faci această munca,dar mai ales vă va deschide jurnalul lui de zbor.

Din jurnalul de zbor vă voi arăta partea comică...si anume,pasagerul. Pasagerul român,care nu conteneşte sa se facă de râs,in absolut orice situaţie,in orice locaţie si evident folosindu-se de orice mijloc.

În aproape cei 2 ani de experientă de pana acum am avut parte de intamplări dintre cele mai ridicole dar şi amuzante,in care au fost implicaţi pasagerii.Romani cu to(n)ţii!!!

Avionul nu e un mijloc obişnuit de transport..nu e ca şi trenul sau ca şi tramvaiul.Există anumite reguli care trebuie respectate.Dar românaşul nostru...de ce sa le respecte??De la coşul de nuiele postat exact pe culoarul de acces,pâna la pasagerul(roman) care stă in plina decolare pe acelaşi culoar,in picioare...sunt doar câteva exemple de intamplări,mai mult sau mai puţin amuzante care le veţi citi in postările care vor urma.

Şi acum..introducere: Cum recunoşti in avion,un pasager român???

1.Bagajul lui de mana depăşeşte limita permisă.De ce?? „Am auzit eu ca ăştia pierd bagajele!”

2.Cere extra-beri.De ce?? „Doar am plătit pentru ele.Bereee Be-re!!!! Bă,proastă mai e asta.Nu pricepe ca io vreau be-re!!!”

3.Terorizeaza personalul de bord cu mersul la „taoleta” chiar după ce s-a facut un anunţ clar ca urmeaza aterizarea.De ce?? „Pai dacă mă scapă...”

Să stiţi ca nu de multe ori am surprins pasagerii tragand frenetic de uşa pe care au intrat in avion,asta in timpul zborului,evident,crezand ce acolo se află „taoleta”. Noi intrebăm sideraţi-”Ce doriţi sa faceţi? Păi vreau şi io la taoletă. Şi de ce trageţi de uşa asta? Raspunsul vine repede- Păi nu scrie aici CLOSED??? Closed-ul ăla insemnând poziţia armată a uşii adică „inchis”. Nu ştim dacă sa râdem sau nu.Ce aţi face voi??..şi vă rog fara injurii.

Personalul de bord se află acolo,nu ca să servească masa,sau sa cureţe firmiturile lasate în urmă de pasagerul român sau străin ca nici ei nu sunt mai educaţi...asta in paranteză,ci pentru a acţiona in caz de urgenţe,ca de exemplu,medicale. Atacurile de panică sunt multe şi dese. De ce?? Se uită omul la prea multe „Er dizastărs” si normal ca il apucă pandalia cand incepe avionul sa se mişte precum barca pe valurile Dunării. Noi acţionăm tacticos cu butelia de oxigen,exersând efectul Placebo. Pasagerul atacat de panica işi revine repede după porţia de aer curat primită,ne mulţumeşte şi se simte bine,din nou. Ei,uite de asta suntem noi acolo. Şi multe alte evenimente,pe care Stewardezul o sa vi le povestească in următoarele file din jurnalul de zbor. Ce am relatat acum,face parte dintr-o zi de muncă,una obişnuită,dar vă daţi seama câte s-au adunat şi pe care vi le voi impărtaşi cu siguranţa.