duminică, 25 aprilie 2010

De ziua lor..

Şi se face că am o cursă internă,intr-o seară.

Avionul nostru plin. De la imbarcare văd nişte tineri,un baiat şi o fată până in 20 de ani,vorbăreţi ca două vrăbiuţe. Închid uşa şi incep anunţurile, in care spun clar şi răspicat: " telefoanele mobile trebuie păstrate inchise pe toată durata zborului, iar pe timpul decolării şi aterizării nu utilizaţi echipamente electronice portabile". Adică nu fă poze,nu sta cu căştile in urechi ascultând muzică...etc.

Observ tinerii cei doi că mă urmaresc intruna cu privirile. Îi las in pace şi imi văd de decolarea mea. Mă aşez pe locul meu. Este ora 23. Pasagerii in mare parte moţăie liniştiţi,eu diminuez lumina in cabină pe timpul decolării. Incepem goana pe pistă,ridicăm botul avionului şi ţâşnim in noaptea intunecată.

Moment in care, eu stând pe locul meu şi aşteptând să ne ridicăm, observ bliţuri de aparat foto in cabină. Ridic privirea şi observ tinereii făcând poze in neştire. Eu confuz. Oare să nu fi spus anunţul cum trebuie?
Mă ridic incet şi apar ca o nalucă lângă ei:

- Ce faceţi voi acolo?
-Poze...
-Telefoanele mobile trebuie păstrate inchise,cred ca am fost destul de clar în anunţ. Vă rog să mi le predaţi,veţi primi doar cartela. Conform regulamentelor,am dreptul să le confisc. Fac raport şi telefoanele sunt confiscate.
- Vă rugăm să ne scuzaţi dar nu am ştiut.
-Cum nu aţi stiut? Doar am spus clar in anunţ.
-Vă rog să-mi prezentaţi boarding pass-urile voastre,repede.

Copiii muţi şi speriaţi mi-au arătat cele cerute şi îmi spuneau ca nu au mai fost cu avionul şi că nu au ştiut. Eu diavol cum eram mă făceam că nu pricep.

Dupa vreo 10 minute, timp în care copiii au stat cuminţi, mă gândeam eu...hai să-i las in pace...le dau telefoanele, că oricum i-am speriat rău, şi le spun să fie mai atenţi pe viitor.

Merg la ei. Se uită speriaţi. " Oare ce ne-o mai spune,ăsta?"

Şi grăiesc: "-Acum nu vi le iau,dar data viitoare vi le confisc."

Ei fericiţi se uită la mine cu ochii mari şi fata zice:" -Ştiţi,e ziua noastră şi ne-am facut cadou unul altuia un zbor cu avionul,că am vrut demult să zburăm şi acum am prins ocazia"

In acel moment m-am inmuiat de tot şi in gândul meu imi spuneam că sunt cel mai josnic om, să stric eu distracţia şi fericirea porumbeilor ăstora.

I-am poftit să ia loc pe primul rând să poată vedea mai bine pe geam şi le-am dat sucuri şi câte o prajiturică.

Mi-am zis în sinea mea că ar fi foarte draguţ să-i duc să vadă şi cabina de pilotaj, că sigur şi-ar dori asta. Am sunat la comandat,i-am spus despre ce e vorba şi mi-a spus sa-i poftesc inăuntru.
Erau in culmea fericirii.

Comandantul meu,om foarte amabil, le-a arătat toate aparatele şi ce fac ele şi au fost atât de absorbiţi încât nu i-am putut lua de acolo. Când au ieşit erau atât de pierduţi incât mi-au mulţumit intruna şi m-au luat in braţe.

Inainte de aterizare m-au intrebat dacă nu mai dăm o tura,macar 5 minute de zbor in plus.

Am rămas surprins după această experienţă. Mai sunt oameni care sunt captivaţi de zbor şi care chiar simt că zboară. In aterizare am respirat adânc să văd dacă mai simt ceva. Din păcate,nu am mai simţit nimic.

Rutina,bat-o vina.

11 comentarii:

  1. cat de tare mi se pare chestia asta. stewardezii, cu tot zambetul ala mare, sunt niste oameni reci, nu credeam sa aud vreodata ca pot sa faca si altceva decat ce le spune regulamentul, cat de tare ca au putut vedea cabina pilotul!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce draguț!!! Și eu îmi aduc aminte cu plăcere că la primul zbor a fost o domnișoară stewardeză foarte drăguță cu mine, m-a văzut speriată și mi-a adus ceva bun :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti un om minunat, cu un suflet ca din poveste...cu totul si cu totul de aur...Vei fi un tata foarte bun, cand acest lucru se va intampla...la timpul lui. Poate, prezenta copiilor in viata ta iti va alunga acel sentiment de singuratate si durere pentru pierderea unor persoane dragi. Iti multumesc pentru tot ce ai scris pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oh...pot sa spun ca acesta a fost cel mai frumos comentariu care l-am primit. Multumesc pentru cuvintele frumoase. Sunt acele vorbe care iti dau puterea de a merge mai departe atunci cand crezi ca nimic nu merge bine. Sper ca si tu,chiar daca nu ne cunoastem,sa ai parte de ce e mai bun. Cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc cu inima si cu sufletul pentru tot ce mi-ai spus acum! Privesc pe geam. Este senin. Salut cerul albastru si in felul acesta vreau sa te salut pe tine! Vreau sa stii ca am o deosebita admiratie si respect pentru munca ta si a colegilor tai. Cand aud de vreun accident aviatic, oriunde s-ar petrece el, nimeni nu stie ca in sufletul meu sunt lacrimi in primul rand pentru echipaj, pentru intreg echipajul de la bord.

    As vrea sa pot negocia cu un inger bun care sa imi promita ca te va ocroti mereu. Si sa iti dea incredere ca vei gasi ceea ce doresti sau cee ce ai nevoie pentru pacea dinauntrul tau.

    Privesc iar peticul meu de cer albastru si te salut. Si daca se va innora, imi voi imagina un cer albastru si tot te voi saluta! Cu toata sinceritatea.

    RăspundețiȘtergere
  6. P.S. Cand sa iti spunem "La Multi Ani"? Astazi este prima zi din luna ta...

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc mult. Hmm...oare unde am pus eu data mea de nastere?:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Pot sa te ajut? Sa zicem...pe 9?...Nu, nu este. Atunci pe 18?...Nici atunci. Aceea este-a mea...Ne mai gandim, bine?:))) Cu multa prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate prietenii tai se amuza acum...dar eu chiar vreau sa cred ca este asa cum ai spus. Astept cu nerabdare o noua fila in jurnalul tau de zbor. Numai ganduri bune de la mine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am si eu o experienta din asta - cadou un zbor. Nu, nu l-am primit, l-am oferit. Dar a trebuit sa zbor si eu. Unde? Unde e mai greu, la Sibiu(ATR42-500), unde avionul trebuie sa piarda urgent altitudine dupa ce a traversat muntii. Si cand a inceput "turul orasului" picaj dupa picaj, ba prin nori, ba pe langa, am zis ca nu mai ajungem. Era avionul cu botul in jos si ma tot intrebam in ce se tine ca nu scapa de tot la vale. Dar, iata ca, in mod miraculos, a aterizat!
    Urmeaza sa zbor iar si ma "cam"(...) tem. La Tel Aviv, cu El Al. Si retur. Cu toate ca la Tel Aviv nu sunt munti, ca pe aeroportul din Tel Aviv nu am gasit sa se fi produs vreun accident si cu toate ca El Al nu a avut nici un accident pe cursele de calatori, mie tot mi-e frica. As vrea sa filmez decolarea si aterizarea - in caz de catastrofa filmuletul ar putea face inconjurul lumii - si nu inteleg de ce nu e permisa folosirea aparatelor de fotografiat.

    RăspundețiȘtergere