Un nou inceput!

Şi uite aşa...am schimbat compania.

Am inceput cursurile pentru calificarea pe un alt tip de avion...am negociat salariul...şi am avut o surpriză foarte placută.

Am fost şi promovat. Adica am intrat în companie direct promovat. Voi fi Şef de cabină,asta înseamnă că voi coordona intregul personal de bord.

Voi face curse charte si charter V.I.P. Pe distanţe lungi şi scurte , cu avioane mici cu elice sau cu tancuri tri-motoare.

Cert este că voi adauga in CV-ul meu incă o companie,inca o experienţă şi evident ore in jurnalul de zbor. Nu ştiu câte voi mai putea spune din jurnal,perle,peripeţii şi alte detalii picante , dar sunt convins că tot voi avea câteceva de povestit.

Sper să-mi poarte noroc.


Apropo,imi aştept overdraft-ul pe cardul de salariu!!!

Alăturat puteţi vedea si tancul tri-motor.

Ne naştem singuri,traim singuri..şi murim singuri!

De când mă ştiu am fost singur.

Din când în când am zâmbit,rar şi intotdeauna mi-a fost umbrit zâmbetul. M-am născut singur intr-o dimineaţă de mai.Oare ce mi-a spus "ursitoarea"? Au trecut anii şi am fost tot singur...oamenii care m-au iubit intr-adevar s-au dus rând pe rând. A ramas doar unul care realizez că defapt..nu prea imi este aproape. Stiţi ce e mai ciudat? Că oamenii straini au ştiut să fie lângă mine..să ma primească in casă şi să mă pună la masa de Craciun.
Dar eram singur. Nu ştiu dacă am simţit emoţia unei familii vreodată. In zborurile mele multe,eram tot singur. Şi seara sunt singur,când se lasă amurgul,privesc pe geam şi imi dau seama că nu am pe nimeni lăngă mine...!

Dimineaţa rasfoiesc paginile de presă,imi beau cafeaua..şi trag cu pofta dintr-o ţigară..singur.
Cred că pentru unii din noi aşa e scris. Să fie singuri şi să nu aibă unde să fugă..să se refugieze aşa cum e normal să fie. Mă uit in jur şi văd...nu sunt invidios,mă bucur că alţii au noroc. Am 24 de ani..şi sunt tot singur,ca în prima zi.
Oare abia acum să simt defapt intunericul si răceala singurătăţii sau e prea devreme? Cănd trec pe stradă mă uit la oameni..fără ca ei să ştie ce se ascunde defapt in spatele privirii mele. Se ascunde un suflet singur şi rătăcit. Chiar daca viaţa de Stewardez e una încărcată şi inseamnă contactul cu foarte mulţi oameni,niciunul din acei oameni nu ştiu ce e in spatele zâmbetului larg...

El e defapt...singur!

Cursa 774, Bucharest-Beirut-Amman

Ei dragilor,am trait s-o văd şi pe asta.

Cursă de arabi din nou. Beirut şi Amman,două oraşe superbe,arabeşti şi misterioase. Pe lângă faptul că era cald la ei şi când am deschis uşa avionului m-a izbit un val de caldură de era să leşin numai când mă gândeam ca la Bucureşti este frig,pasagerii au fost cu totul ceva neaşteptat.

Nu credeam că vreodata voi avea 90% din avion, plin cu pasageri sub 30 de ani,arabi toţi.

Cei mai frumoşi barbaţi şi cele mai frumoase femei. Barbaţii cu ochii gri si barba de 3 zile parca erau toti fotomodele iar femeile cu sani mari şi frumoşi,trasaturi feminine şi femei adevărate.

Ochii mei făceau ca girofarul. Dacă pe alte curse eu când trec printre rânduri mă simt ca o vedetă pe scena pe " catwalk",pe această cursă m-am simţit complexat,urăt si nesemnificativ fizic. Toţi erau decupaţi din reviste.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că auzisem că arabii sunt foarte necivilizaţi şi foarte obraznici. Nu a fost aşa. Toţi mi-au vorbit in engleză,toţi mi-au zambit...am auzit foarte mult " thank you" şi " please". Aşadar,au fost civilizaţi.

Şi mai spun incă o dată,m-a copleşit frumuseţea lor.


Yalla!!!

De Sărbători!

Şi au trecut şi sărbătorile...Ca in fiecare an, acelaşi circ,aceeaşi nebunie pe avioane.

Pasageri mulţi cu bagaje uriaşe,obosiţi si cu dor de casă. Turbulenţe cât cuprinde,ninsoare abundentă şi isterie. Totul pentru sărbători. Prilej de a petrece cu familia,prilej pentru a face cadouri şi de ce nu..prilej pentru a stresa personalul de bord al avioanelor.

După cum ne-am obişnuit sărbatorile aglomerează avioanele transformându-le in autobuze,troleibuze şi tramvaie. Pasagerii de toate naţiile scăpaţi de sub control,alearga precum oile la strungă in ideea de a prinde loc cât mai in faţă,uitând ca au totuşi talon de imbarcare pe care este trecut locul.Odată ajunşi in avion se aşează aleator făcând viaţa chin personalului de bord,amabil şi cu spiritul Craciunului in sânge. Ce avem in faţă? Un isteric in consum.
În astfel de situaţii imbarcarea pasagerilor,a bagajelor voluminoase şi a cadourilor care depăşesc cu mult dimensiunile acceptate,durează cam o oră.

Turbulenţe teribile care deschid uşile compartimentelor de bagaje şi izbesc puternic cadourile de capetele pasagerilor,se mai intâmplă şi ele de asemenea.

După cum ne-am obişnuit,repet,sarbatorile produc un tumult.Întârzierile la ordinea zilei fac pasagerii sa fiarbă.Ei nu vor inţelege niciodată că zăpada si vremea nefavorabilă ingreuneaza traficul aerian si asta are ca rezultat întarzâierea. Ei vor de decoleze la timp. Ei vor,dar avionul nu poate. Astfel trebuie să le zâmbim şi să le spunem verzi şi uscate ca să-i potolim. Dar...facem totul pentru sărbători.

Au trecut şi ele. Acum urmează un isteric in consum,pe traficul către exterior. Toţi se intorc spre locurile de muncă parcă suparaţi,trişti şi plini de regrete. La bord ascultam micile lor confesiuni. Despre viaţa de acolo,despre trai si despre banii pe care ii caştigă. Şi mai spun un lucru. Că sunt singuri şi că nu au pe nimeni.

Eu in sinea mea...sunt liniştit. Anul pe care l-am incheiat am avut 3 oameni alături. Lia, căreia pe această cale ii spun ca o iubesc. Şi ii mulţumesc pentru faptul că mi-a fost alături in orice moment şi a ştiut să mă asculte şi să ma ajute atunci când am avut mai mare nevoie. Sper să o am şi in acest an alături.
Alex de asemenea,prieten devotat. Şi Doru care şi el m-a susţinut atunci când a fost nevoie. Le doresc celor 3 tot binele din lume,pentru că il merită din plin.

La mulţi ani,nouă şi pentru personalul de bord,numai zboruri uşoare.

De ziua ta!

Pe L. l-am cunoscut la o cursă de Paris. Era calm,placut si linistitor. Zâmbea şi la fiecare scuturătură venea şi imi spunea " Nu avem unde să ajungem decât jos" cu glas ironic.

Stăteam la o ţigară şi la o poveste inainte de fiecare cursă şi povesteam vrute şi nevrute. Era o placere să fi cu el pe zbor...işi vedea de treabă, avea un suflet de aur şi ne liniştea in orice situaţie.

Pe o cursă de Madrid am intrat intr-un nor de furtună cu fulgere puternice şi turbulenţe severe. Stăteam unul lângă altul şi mă liniştea spunându-mi " mai puţin,imediat trece".
Stiindu-l lângă mine parcă mă linişteam.

După fiecare zbor ma ducea cu maşina acasă. Se oferea singur pentru că ştia că nu am cu ce să ajung in oraş. Mă lăsa tot timpul in faţa blocului,unde mai aprindeam o ţigară şi mai vorbeam incă jumate de oră despre diverse,despre zborul pe care il incheiasem,despre viaţă in general.

A urmat o perioadă in care am lipsit din companie. Mă suna şi mă intreba ce mai fac şi imi spunea că ma aşteaptă să ma intorc şi imi spunea acelaşi lucru " eu să ştii ca incă te mai astept să intri in cancelaria noastră,aşa cum intrai tu".

Dar intr-o dimineaţă ploioasă L. a plecat. Noaptea ni l-a rapit..la 21 de ani. A fost lovit pe trecere de pietoni in zona 1 Mai. De o piţipoancă ce vorbea la telefon,la volanul unui Matiz. La funeralii,colegii au fost in uniforme..şi el a fost pus in sicriu tot in uniformă lângă multe orhidee. Albe.

Astazi ar fi trebuit să-l sunăm să-i spunem "La mulţi ani". Dar in loc de petrecere vom merge la mormântul lui. Să scăpăm o lacrimă ,să-i punem un clopoţel de Crăciun şi să îi spunem că şi noua ne e dor de el. De zborurile cu el. Să-i spunem că pe cursa de Roma,ultima lui cursă,incă il mai vedem printre pasageri linistindu-i la fiecare hop.

22 de lacrimi si tot atatea lumânari,vor arde azi la mormântul lui.

Celui care ne facea zborurile uşoare şi ne intreba dacă suntem bine,asta este pentru tine.

Să te odihneşti bine,L. şi să ai grijă de noi pe toate cursele...atunci cănd vom avea parte de vreme grea in zbor să fi lăngă noi.

"La mulţi ani!"

Avionul şi turbulenţa.

De fiecare dată când urcăm in avion ne este prezentată vremea. Asta pentru a ştii dacă vom avea turbulenţe sau nu.

Săptămâna asta a fost foarte bogată in de toate. Turbulenţe de aer clar,nori pufoşi şi bogaţi in curenţi, aterizări facute la mustaţă pe piste care incep in apă,ca de exemplu la Salonic.

Avioane mari care se comportă mai mult sau mai puţin frumos la turbulenţe. Pasagerii? Panicaţi de cele mai multe ori.
Cele mai urâte scuturături sunt cele provocate de norii de furtună. Negrii si suparaţi,zgâlţâie puternic avioanele şi conţinutul lor. Dar intrun asemenea hal incât daca nu ai centura cuplată te poţi trezi lipit de tavanul aeroplanului.

Zilele acestea am avut parte din nou de aceleaşi turbulenţe. Un pasager făcând atac de panică. De ce? Era la primul zbor. Transpirat tot si roşu precum racul,mi s-a prezentat la mine in bucătărie că nu mai poate de frică şi să-i fac ceva. Ce aş fi putut să-i fac decât sa-l aşez la locul lui şi să-l fac cu ou şi cu oţet... că ne aflam in mijlocul decolării şi nu se ridicase bine avionul de bot. Acelaşi pasager transpirat, în mijlocul turbulenţei,vine să-i dau pastilă de avion. M-am uitat la el ameţit că nu pricepeam ce vrea. Până la urmă am priceput, l-am aşezat pe scaun şi i-am explicat că avionul este nou nouţ,nou născut de către Boeing,noi avem cateva mii de ore de zbor,cursa e scurtă şi că atat timp cât sunt eu acolo nu se va intâmpla nimic. Pe naiba, că şi mie imi tremurau picioarele, dar imi ţineam vocea sub control să nu tremure că toţi pasagerii se uitau la mine, involuntar. Ca o vedetă pe scenă eram. Când e vreo situaţie din aceasta,turbulenţă sau orice altceva,pasagerii işi ridică toţi capetele precum popândaii şi iţesc ochii la noi.

Şi noi mai strângem din dinţi, până la urmă e firesc. Dar zâmbetul nu ne dispare. Afişăm zâmbetul pe buze şi pasagerii, ca nişte copii, se aşează la loc. Că dacă noi zambim înseamnă ca e totul bine. Senzaţia este superbă, să-i vezi cum se liniştesc.

Şi că veni vorba de turbulenţă... să stiţi că nu există "gol de aer". E tot turbulenţă, dar provocată de nişte curenţi ascendenţi şi descendenţi care apasă puternic avionul in jos şi dă impresia unui gol de aer.

Cel mai urât lucru este turbulenţa in aterizare când avionul se apropie de pistă,în bătaia vantului sau purtat de vanturile de forfecare,precum o frunzuliţă. In rest,nu vă faceţi griji,că nu are ce să se întâmple. Nu se rupe avionul,nu se rup aripile şi nu se rup motoarele.

Insoţitotii de bord sunt acolo pentru confortul şi siguranţa dumneavoastră,zice anunţul. Şi are dreptate.

Zboruri uşoare fără turbulenţe.

Italia şi de toate.

Şi a trecut o săptămână! Curse,curse şi iar curse. Catania-Napoli şi mulţi pasageri. D-ăia de care va ziceam eu,manieraţi.

Inainte de toate(le), vreau să vă spun că dacă veţi ajunge la Catania vreodată,nu veţi regreta cu siguranţă. Vulcanul Etna este e privelişte superbă,mai ales că oraşul se află chiar la poalele lui. Bine..nu vă spun ce turbulenţă produce...printre altele...are vârful acoperit cu zăpadă şi nouri negrii il inconjoară. Am stat in centru la Excelsior Grand Hotel. De vis.

Pasageri? Au fost destui. Am avut de toate pe cursele astea. Stiţi ce nu pot pricepe eu? Cum se face oare ca pe absolut toate cursele,dar pe absolut toate mamele care au copii până in 2 ani,trebuie obligatoriu sa-şi schimbe plozii de care sunt atât de mandre? Nu exista cursă lăsată de bunul Dumnezeu,pe care nu fie câte o ameţită din asta cu copil...şi intruna se agită de zor. Nu ar fi problemă dacă nu ne-ar căpia şi pe noi. Se duc la "taoletă" şi schimbă copilul.Ok. Dar il schimbă aşa de bine incât impraştie in toată "taoleta" ...tot ce se poate. Şi de parcă nu ar fi de-ajuns,mai aruncă şi pampersul ăla nenorocit in wc şi ţi-l infundă. Ne vedem nevoiţi să-i punem in mână manuşi şi săculeţ şi să treacă la şmotru in "taoleta" avionului de 200 de locuri ,atât de drăguţ şi cochet,cum l-au descris pasagerii.

Altă specie de mame cu infanţi. Se face că suntem in pregătirea cabinei pentru decolare. O individă, că de doamnă nici nu poate fi vorba ,in braţe cu un plod plangacios si galagios de-ţi era mai mare dragul să-l asculţi,se uită la mine tâmpă.
Ii "esplic" eu de ce ii dau vestă mică de salvare pentru plodul ei,ii "esplic" şi cum se imbracă şi ii atrag de 2 ori atenţia" numai la indicaţia personalului de bord o deschideţi şi o folosiţi". Ea după ce termin mă intreabă aiurită( din naştere) ,despre ce vorbesc eu acolo?
La care scoate perla perlelor. "Auziţi,nu ştiu pentru ce imi tot daţi vestă din asta pentru bambino,ca io am zburat cu aereo de atâtea tanto mile şi nu am folosit nicio dată!" iţind ochii şi privirea de cornută la mine. Am incremenit pe culoar,am zâmbit amar..şi..abia aşteptam sa aterizez la destinţie. Mă intreb şi eu aşa...cât de cretin să fi...sau..cât de ignorant. Nu m-am apucat să-i mai explic nimic,pentru că totul era in zadar.

Toţi veneau incărcaţi cu mici cadouri. Jucării,haine..de toate pentru cei de acasă,de Sărbatori. Erau obosiţi şi istoviţi. Ii serveam cu apă şi cu diferite mâncăruri. Nu refuzau nimic. Şi mă gândeam că nu le e bine deloc "afară". Oameni simpli,modeşti...care sunt aşteptaţi de copii şi familie pentru Sărbatori. Am trecut peste toţi nervii şi i-am facut să se simtă bine. Până la urmă sunt românii noştrii care işi distrug vieţile "afară". Cu 4 clase,cu facultăţi...suntem "noi".

Imi pare rău că nu mai simt senzaţia aceea puternică din preajma Craciunului. Dar mi-am propus să fiu mai inţelegator si mai tolerant..şi deja am inceput. Cum? I-am dat vânzătoarei de la brutarie,care zi de zi imi pregăteşte pâinea care e mai albă,inloc de 70 de bani,i-am dat 5 lei,să-şi ia şi ea o cafea.

Şi uite aşa voi avea şi de acum inainte painea albă. Cea mai albă.