Viaţa dintre zboruri.

Si aşa se face ca intr-o dimineaţă devreme,Stewardezul se suie in primul avion care are destinaţie oraşul bănăţean. E 6 dimineaţa,si paşesc in aeroportul atat de cunoscut de mine. Dar de aceasta dată,fară uniformă,fară geantă doar cu legitimaţia atârnată de gât ca o talangă. Avionul plin şi de această dată,eu sunt pasager. Simt că trebuie sa ma ridic sa verific pasagerii,dar sentimentul imi trece repede.In maxim 50 de minute voi fi pe meleagurile banatului,la mine acasă si deja ma copleşeşte dorul.
Zborul uşor. Am ajuns. Bun găsit urbe dragă. Ce bine araţi după 6 luni in care nu te-am vazut....si mă simt emoţionat.

In imaginea alăturată e mama. Nu pot sa nu o pomenesc şi să nu ii aduc un fel de omagiu,pentru că ea e cea care are grijă de mine uneori şi prin telefon. Nu ştiu căţi au legături atat de puternice cu mamele lor dar eu mă aflu printre norocoşi. Ea e cea care ştie absolut orice secret de-al meu,care ma susţine şi mă incurajează. A avut grijă de mine,mi-a făcut supă de curcan,friptură de pui si m-a tratat cu pălincă de Zalău. Că doar face sute de litri odată.
Am stat la pieptul ei,si simt ca atunci când sunt langă ea,nu mi se poate intâmpla nimic rău. Cred că orice copil care e legat de mama lui,simte asta in acele momente. O văd rar. Şi se intîmpla de multe ori să imi fie dor de ea. Când urc in avion,pe ea o sun şi ii spun că plec. In nebunia mea,am intrebat-o o dată,ce s-ar intâmpla daca plec in vreo cursă şi să nu mă mai intorc? Până la urmă,se poate intâmpla şi asta. S-a uitat la mine,mi-a zîmbit şi nu mi-a răspuns. Nu aş vrea sa mă gandesc la una ca asta,prefer să mă văd zambind după fiecare zbor. Dar uneori mă gândesc la ea.
Pentru mine e o mamă model,la varsta ei arată foarte bine,merge si aleargă seara prin parc,e şefa sucursalei regionale a unei bănci,conduce şi ii serveşte pe toţi din trafic cu degetul din mijloc si mai ales,mă iubeşte sincer. E mare lucru. Ea a spus intr-o seară un lucru mişcător: " Acel părinte,care nu-şi acceptă copilul aşa cum e el,inseamnă ca nu-l iubeşte".

Am stat 2 zile acasă. A fost atât de bine,incât nu m-aş fi intors. De fiecare dată când plec,am un gol in suflet...aproape că imi dau lacrimile. Parcă drumul spre aeroport il fac in cîteva minute. Se spune că nu e bine sa te uiţi inapoi,dar eu de fiecare dată mă uit inapoi când plec...La 21:10 am ieşit pe uşă. Avionul care vine din străinătăţi,decolează. De la vreo 3-400 de metrii,mă uit in jos la oraş....si aproape că scap o lacrimă. La 22:29,colega mea face anunţul ca am aterizat la Bucureşti. Hmm...ce invenţie avionul ăsta. Aşa repede am ajuns? E sâmbătă seara....deci mă grăbesc.Prietenii mă asteaptă să ieşim in club,deci nu mai am timp de melancolie.

Au fost câteva zile din viaţa mea si un personaj. Cel mai important. Pe parcurs le voi dezvălui şi pe celelalte. Acelea care ar trebui sa le avem toţi lângă noi.