miercuri, 16 decembrie 2009

De ziua ta!


Pe L. l-am cunoscut la o cursă de Paris. Era calm,placut si linistitor. Zâmbea şi la fiecare scuturătură venea şi imi spunea " Nu avem unde să ajungem decât jos" cu glas ironic.

Stăteam la o ţigară şi la o poveste inainte de fiecare cursă şi povesteam vrute şi nevrute. Era o placere să fi cu el pe zbor...işi vedea de treabă, avea un suflet de aur şi ne liniştea in orice situaţie.

Pe o cursă de Madrid am intrat intr-un nor de furtună cu fulgere puternice şi turbulenţe severe. Stăteam unul lângă altul şi mă liniştea spunându-mi " mai puţin,imediat trece".
Stiindu-l lângă mine parcă mă linişteam.

După fiecare zbor ma ducea cu maşina acasă. Se oferea singur pentru că ştia că nu am cu ce să ajung in oraş. Mă lăsa tot timpul in faţa blocului,unde mai aprindeam o ţigară şi mai vorbeam incă jumate de oră despre diverse,despre zborul pe care il incheiasem,despre viaţă in general.

A urmat o perioadă in care am lipsit din companie. Mă suna şi mă intreba ce mai fac şi imi spunea că ma aşteaptă să ma intorc şi imi spunea acelaşi lucru " eu să ştii ca incă te mai astept să intri in cancelaria noastră,aşa cum intrai tu".

Dar intr-o dimineaţă ploioasă L. a plecat. Noaptea ni l-a rapit..la 21 de ani. A fost lovit pe trecere de pietoni in zona 1 Mai. De o piţipoancă ce vorbea la telefon,la volanul unui Matiz. La funeralii,colegii au fost in uniforme..şi el a fost pus in sicriu tot in uniformă lângă multe orhidee. Albe.

Astazi ar fi trebuit să-l sunăm să-i spunem "La mulţi ani". Dar in loc de petrecere vom merge la mormântul lui. Să scăpăm o lacrimă ,să-i punem un clopoţel de Crăciun şi să îi spunem că şi noua ne e dor de el. De zborurile cu el. Să-i spunem că pe cursa de Roma,ultima lui cursă,incă il mai vedem printre pasageri linistindu-i la fiecare hop.

22 de lacrimi si tot atatea lumânari,vor arde azi la mormântul lui.

Celui care ne facea zborurile uşoare şi ne intreba dacă suntem bine,asta este pentru tine.

Să te odihneşti bine,L. şi să ai grijă de noi pe toate cursele...atunci cănd vom avea parte de vreme grea in zbor să fi lăngă noi.

"La mulţi ani!"

vineri, 11 decembrie 2009

Avionul şi turbulenţa.


De fiecare dată când urcăm in avion ne este prezentată vremea. Asta pentru a ştii dacă vom avea turbulenţe sau nu.

Săptămâna asta a fost foarte bogată in de toate. Turbulenţe de aer clar,nori pufoşi şi bogaţi in curenţi, aterizări facute la mustaţă pe piste care incep in apă,ca de exemplu la Salonic.

Avioane mari care se comportă mai mult sau mai puţin frumos la turbulenţe. Pasagerii? Panicaţi de cele mai multe ori.
Cele mai urâte scuturături sunt cele provocate de norii de furtună. Negrii si suparaţi,zgâlţâie puternic avioanele şi conţinutul lor. Dar intrun asemenea hal incât daca nu ai centura cuplată te poţi trezi lipit de tavanul aeroplanului.

Zilele acestea am avut parte din nou de aceleaşi turbulenţe. Un pasager făcând atac de panică. De ce? Era la primul zbor. Transpirat tot si roşu precum racul,mi s-a prezentat la mine in bucătărie că nu mai poate de frică şi să-i fac ceva. Ce aş fi putut să-i fac decât sa-l aşez la locul lui şi să-l fac cu ou şi cu oţet... că ne aflam in mijlocul decolării şi nu se ridicase bine avionul de bot. Acelaşi pasager transpirat, în mijlocul turbulenţei,vine să-i dau pastilă de avion. M-am uitat la el ameţit că nu pricepeam ce vrea. Până la urmă am priceput, l-am aşezat pe scaun şi i-am explicat că avionul este nou nouţ,nou născut de către Boeing,noi avem cateva mii de ore de zbor,cursa e scurtă şi că atat timp cât sunt eu acolo nu se va intâmpla nimic. Pe naiba, că şi mie imi tremurau picioarele, dar imi ţineam vocea sub control să nu tremure că toţi pasagerii se uitau la mine, involuntar. Ca o vedetă pe scenă eram. Când e vreo situaţie din aceasta,turbulenţă sau orice altceva,pasagerii işi ridică toţi capetele precum popândaii şi iţesc ochii la noi.

Şi noi mai strângem din dinţi, până la urmă e firesc. Dar zâmbetul nu ne dispare. Afişăm zâmbetul pe buze şi pasagerii, ca nişte copii, se aşează la loc. Că dacă noi zambim înseamnă ca e totul bine. Senzaţia este superbă, să-i vezi cum se liniştesc.

Şi că veni vorba de turbulenţă... să stiţi că nu există "gol de aer". E tot turbulenţă, dar provocată de nişte curenţi ascendenţi şi descendenţi care apasă puternic avionul in jos şi dă impresia unui gol de aer.

Cel mai urât lucru este turbulenţa in aterizare când avionul se apropie de pistă,în bătaia vantului sau purtat de vanturile de forfecare,precum o frunzuliţă. In rest,nu vă faceţi griji,că nu are ce să se întâmple. Nu se rupe avionul,nu se rup aripile şi nu se rup motoarele.

Insoţitotii de bord sunt acolo pentru confortul şi siguranţa dumneavoastră,zice anunţul. Şi are dreptate.

Zboruri uşoare fără turbulenţe.





duminică, 6 decembrie 2009

Italia şi de toate.


Şi a trecut o săptămână! Curse,curse şi iar curse. Catania-Napoli şi mulţi pasageri. D-ăia de care va ziceam eu,manieraţi.

Inainte de toate(le), vreau să vă spun că dacă veţi ajunge la Catania vreodată,nu veţi regreta cu siguranţă. Vulcanul Etna este e privelişte superbă,mai ales că oraşul se află chiar la poalele lui. Bine..nu vă spun ce turbulenţă produce...printre altele...are vârful acoperit cu zăpadă şi nouri negrii il inconjoară. Am stat in centru la Excelsior Grand Hotel. De vis.

Pasageri? Au fost destui. Am avut de toate pe cursele astea. Stiţi ce nu pot pricepe eu? Cum se face oare ca pe absolut toate cursele,dar pe absolut toate mamele care au copii până in 2 ani,trebuie obligatoriu sa-şi schimbe plozii de care sunt atât de mandre? Nu exista cursă lăsată de bunul Dumnezeu,pe care nu fie câte o ameţită din asta cu copil...şi intruna se agită de zor. Nu ar fi problemă dacă nu ne-ar căpia şi pe noi. Se duc la "taoletă" şi schimbă copilul.Ok. Dar il schimbă aşa de bine incât impraştie in toată "taoleta" ...tot ce se poate. Şi de parcă nu ar fi de-ajuns,mai aruncă şi pampersul ăla nenorocit in wc şi ţi-l infundă. Ne vedem nevoiţi să-i punem in mână manuşi şi săculeţ şi să treacă la şmotru in "taoleta" avionului de 200 de locuri ,atât de drăguţ şi cochet,cum l-au descris pasagerii.

Altă specie de mame cu infanţi. Se face că suntem in pregătirea cabinei pentru decolare. O individă, că de doamnă nici nu poate fi vorba ,in braţe cu un plod plangacios si galagios de-ţi era mai mare dragul să-l asculţi,se uită la mine tâmpă.
Ii "esplic" eu de ce ii dau vestă mică de salvare pentru plodul ei,ii "esplic" şi cum se imbracă şi ii atrag de 2 ori atenţia" numai la indicaţia personalului de bord o deschideţi şi o folosiţi". Ea după ce termin mă intreabă aiurită( din naştere) ,despre ce vorbesc eu acolo?
La care scoate perla perlelor. "Auziţi,nu ştiu pentru ce imi tot daţi vestă din asta pentru bambino,ca io am zburat cu aereo de atâtea tanto mile şi nu am folosit nicio dată!" iţind ochii şi privirea de cornută la mine. Am incremenit pe culoar,am zâmbit amar..şi..abia aşteptam sa aterizez la destinţie. Mă intreb şi eu aşa...cât de cretin să fi...sau..cât de ignorant. Nu m-am apucat să-i mai explic nimic,pentru că totul era in zadar.

Toţi veneau incărcaţi cu mici cadouri. Jucării,haine..de toate pentru cei de acasă,de Sărbatori. Erau obosiţi şi istoviţi. Ii serveam cu apă şi cu diferite mâncăruri. Nu refuzau nimic. Şi mă gândeam că nu le e bine deloc "afară". Oameni simpli,modeşti...care sunt aşteptaţi de copii şi familie pentru Sărbatori. Am trecut peste toţi nervii şi i-am facut să se simtă bine. Până la urmă sunt românii noştrii care işi distrug vieţile "afară". Cu 4 clase,cu facultăţi...suntem "noi".

Imi pare rău că nu mai simt senzaţia aceea puternică din preajma Craciunului. Dar mi-am propus să fiu mai inţelegator si mai tolerant..şi deja am inceput. Cum? I-am dat vânzătoarei de la brutarie,care zi de zi imi pregăteşte pâinea care e mai albă,inloc de 70 de bani,i-am dat 5 lei,să-şi ia şi ea o cafea.

Şi uite aşa voi avea şi de acum inainte painea albă. Cea mai albă.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Pasageri civilizaţi! Mai există?


Dacă blogul l-am făcut pentru a arăta pasagerii românaşi care se fac de râs,în această postare voi arăta că şi ai noştrii pot fi educaţi.

Am avut două curse zilele acestea in două destinaţii foarte cunocute ,frecventate de mari actori de la "Holydud" şi celebrul Brussels,destinaţia multor parlamentari si europarlamentari.

Dacă majoritatea avea deja cultura calatoriei cu avionul,românaşii se chinuiau din răsputeri,si culmea că au şi reuşit,să spună " vă rog","dacă se poate" si " multumesc" pentru orice serviciu minor pe care il ofeream.

De la urcarea in avion au ştiut să acorde personalului de bord respectul cuvenit,să salute şi să ceară informaţii in mod politicos...fără " fă"," bă"..."auzi conaşule"..." pepusă" şi alte apelative care denotă ignoranţa si prostia fară margini. Văzând atitudinea pasagerilor,noi,personalul de bord am facut tot ce ne-a stat in putere pentru a-i face să se simta bine. Atmosfera a fost una deosebită, zborul puţin turbulent dar am avut nişte pasageri foarte inţelegători. Nu s-au trezit să mearga la "taoletă" in timpul zgâlţâielii...nu au incercat să vorbească la telefon in speranţa ca au semnal la 10.000 de metrii altitudine. Absolut civilizaţi.

Mai mult decât atât,două franţuzoaice au vrut neapărat sa ne pupe pentru serviciul nostru şi pentru faptul ca i-am făcut să se simtă atat de bine. I-am servit cu apă tot timpul şi nu i-am lasat să rabde sete ca pe cei de Spania şi Italia...îi intrebam din jumate in jumate de oră dacă se simt bine,dacă au nevoie de ceva şi le acordam o atenţie deosebită. De ce toate acestea? Pur şi simplu pentru că şi ei au fost impecabili. Ca pasageri,români şi alte naţii...au fost la înălţime,la propriu şi la figurat. O piţipoancă ce tot zborul nu prea a vorbit şi părea destul de dificilă,la coborâre ne-a felicitat si a spus " cu un astfel de personal la bord,aş călători intruna". I-am mulţumit respectuos si i-am spus că o mai aşteptăm.

Ei,da! Deci se poate. Românii noştrii ştiu să fie si civilizaţi.

Şi noi stim să fim civilizaţi...personalul de bord,zic. Dar când iţi vine şi se trezeşte ca in coteţ la el acasă,nu te salută,iti vorbeşte obraznic cu "tu"( apropo,pe aceste curse,nu mi s-a adresat nimeni cu "tu",remarcabil,nu?!?!),cum se poate să fi amabil?

S-a putut astfel să decurga totul minunat. Cum spunea un coleg cu experienţă" Un zbor ar trebui să fie,ca in fiecare seară,la Operă!" şi avea dreptate.

Zboruri uşoare ca şi acestea două.

marți, 10 noiembrie 2009

Reciclarea insoţitorilor de zbor.

Dragilor,din pasăre rară am ajuns găină de GOSTAT.

"Stiuardezul" se reciclează o săptămână. Adicătelea ce să cred,că am scăpat? Pe naiba. O dată pe an facem reciclare sau reccurent. Timp de 5 zile pierdem vremea la propriu.

Cică recapitulăm procedurile care trebuie sa le aplicăm in caz de urgenţă.

După cum cred ca aţi auzit pe la ştiri,avionul unei companii care poartă tricolorul,a avut probleme după decolarea de pe aeroportul Roma-Fiumicino. Motorul i-a luat foc la câteva minute după decolare. Nu e problemă atât timp cat funcţionează celălalt,nu vă speriaţi.

Eh...aia era o situaţie de urgenţă si insoţitorii trebuie să ştie ce să facă in cazuri extreme.

Deci timp de o săptămână pierd vremea şi nu o să pot spune nimic din jurnalul de zbor,pentru ca e gol in perioada asta.

Să nu vă supăraţi prea tare.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Pasagerii români si România.


Da,e adevarat. Viaţa de Insoţitor de Zbor este una diferită şi "glamour". Nu faci mare lucru,uniforma este mereu curată...eşti plătit pe zboruri. Pasagerii uneori sunt mai "jegosi" şi iţi pătezi puţin buzele cu mici bubiţe făcute de nervi. Dar trece. Ne explica Vulpea cum. Că ea are antecedente. Nu-i aşa Foxy?

Şi să vedeţi. Care zboruri credeţi ca sunt cele mai nasoale? Ei bine,cele de Italia si Spania. Italia...toţi merg la muncă acolo,la "proxtetuţie" vorba mamei Omida,la ciordit de prin magazine,sau să imbrăţişeze cariera de "peşte". Frumoasă carieră,nu-i aşa? Spania...hmm. Căpşunarii bată-i vina.

De cum urcă in avion,se cred pe tarlaua lu tacsu. Doamnele,sunt superbe,cu mult "haur" să se vadă valoarea,"domnii" cu tricouri mulate care lasa buricul neepilat la vedere. Copii sunt majiţi până la urechi cu gemul de căpşuni. Ţi toţi au aceeasi culoare...mai mulatră aşa. Dar asta nu ar fi nicio problemă dacă ar avea minim de educaţie si cultura călătoriei cu avionul.

Securitatea in aeroport este una destul de dură. Nu mare ne-a fost mirarea intregului personal de bord,care efectua o cursă regulata către tărâmurile inbelşugate cu căpşuni sa asistăm la o fază monumentală. O bătrânica,pentru prima dată cu avionul. Săraca ştia ca exista control la aeroport,i-o fi spus nepotul căpşunar,dar dânsa a crezut ca poate fenta securitatea Otopeniului ca şi cum fenta ea coţofana care vrea sa fure gâsca din coteţ. Trece o data prin filtru...filtru incepe sa sune! Trece a doua oară.filtrul işi face datoria si ţiuie din nou. A treia oară agenţii se prind de neregulă şiiii?????? iau ei un băţ cu o oglindă in vârf şi il vără sub fusta Lelii Floare. Agenţii exclamă: Doamnăăăă!!!! Ce credeţi,stimaţi tovarăşi că scoate lelea de sub poale? Un borcan cu murături!!!! Dar asta nu ar fi fost nimic,dacă nu ar fi avut şi gâsca in coşul de nuiele. Trist dar atat de "romănesc".

Culmea culmilor. Cum explicaţi ca românii aştia plecaţi de o lună de zile in Spania sau Italia uită cu totul limba română?
Ei bine, aflaţi că asta se intâmplă. Vă recomand ca atunci cănd plecaţi in concediu,să luaţi si un ghid de conversaţie in limba română,pentru a nu intâmpina dificultăţi la intoarcere. In avion pasagerii care se intorc ne solicita pentru diverse. Ne intreaba si mai mereu auzim expresia " como si dice". Amărâtul de sandviş e botezat ba " tramezini" ba "panini" . Românii noştrii săracii de ei nici nu stiu cum li se spune coacăzelor. Dacă ii zici de coacăze,se uită la tine cu privire tâmpă. Daca ii spui de blackcurrant,imediat işi aduce aminte.
Pe o cursă care era conexiunea New York-Bucureşti am auzit tare multe neologisme." Holduieşte-mi şi mie carryon-ul"..." Give me şi mie samsing d-alea sweets". Dacă pe Spania şi Italia intâlneşti din astea,vă imaginaţi pe curse de Hamerica ce se intâmplă. Trompa lui Eustachio este atat de zgăriată incât nu mai faci faţă presiunii din avion.

Un pasager pe cursa de Madrid a scos trei perle colosale. Prima: "Auzi,conaşule,da compania asta nu ne dă şî nouă vreo cioarbă dă burtă,aşa,ca mi poftă sau batăr o friptură?" Colega se grabeşte să răspundă-"Ba da,Domnule,uite-acu am pus grătarul la foc!" si zămbet cu toţi dinţii.

A doua: "Auzi donşoară,câte staţii avem până la Madrid?" Cursa a fost anunţată clar ca e directă.

A treia: " Cât timp avem intârzâiere?" De ce,intreb eu? " Pentru ca de jumătate de oră stăm tot lângă norul ăsta."
Ei? Ce părere aveţi? Amuzant,nu-i aşa? Nu vă mai spun ca pasagerul cu pricina aştepta gratarul.

Jurnalul de zbor are multe file si multe intâmplări hazlii sau mai puţin hazlii. In următoarele pagini vom aborda problema pasagerilor care se intorc in ţară de sărbători,câte bagaje au,ce au in bagaje şi unde le depozitează in avion.

Zboruri uşoare si fară pasageri "rustici".

marți, 27 octombrie 2009

Viaţa dintre zboruri.


Si aşa se face ca intr-o dimineaţă devreme,Stewardezul se suie in primul avion care are destinaţie oraşul bănăţean. E 6 dimineaţa,si paşesc in aeroportul atat de cunoscut de mine. Dar de aceasta dată,fară uniformă,fară geantă doar cu legitimaţia atârnată de gât ca o talangă. Avionul plin şi de această dată,eu sunt pasager. Simt că trebuie sa ma ridic sa verific pasagerii,dar sentimentul imi trece repede.In maxim 50 de minute voi fi pe meleagurile banatului,la mine acasă si deja ma copleşeşte dorul.
Zborul uşor. Am ajuns. Bun găsit urbe dragă. Ce bine araţi după 6 luni in care nu te-am vazut....si mă simt emoţionat.

In imaginea alăturată e mama. Nu pot sa nu o pomenesc şi să nu ii aduc un fel de omagiu,pentru că ea e cea care are grijă de mine uneori şi prin telefon. Nu ştiu căţi au legături atat de puternice cu mamele lor dar eu mă aflu printre norocoşi. Ea e cea care ştie absolut orice secret de-al meu,care ma susţine şi mă incurajează. A avut grijă de mine,mi-a făcut supă de curcan,friptură de pui si m-a tratat cu pălincă de Zalău. Că doar face sute de litri odată.
Am stat la pieptul ei,si simt ca atunci când sunt langă ea,nu mi se poate intâmpla nimic rău. Cred că orice copil care e legat de mama lui,simte asta in acele momente. O văd rar. Şi se intîmpla de multe ori să imi fie dor de ea. Când urc in avion,pe ea o sun şi ii spun că plec. In nebunia mea,am intrebat-o o dată,ce s-ar intâmpla daca plec in vreo cursă şi să nu mă mai intorc? Până la urmă,se poate intâmpla şi asta. S-a uitat la mine,mi-a zîmbit şi nu mi-a răspuns. Nu aş vrea sa mă gandesc la una ca asta,prefer să mă văd zambind după fiecare zbor. Dar uneori mă gândesc la ea.
Pentru mine e o mamă model,la varsta ei arată foarte bine,merge si aleargă seara prin parc,e şefa sucursalei regionale a unei bănci,conduce şi ii serveşte pe toţi din trafic cu degetul din mijloc si mai ales,mă iubeşte sincer. E mare lucru. Ea a spus intr-o seară un lucru mişcător: " Acel părinte,care nu-şi acceptă copilul aşa cum e el,inseamnă ca nu-l iubeşte".

Am stat 2 zile acasă. A fost atât de bine,incât nu m-aş fi intors. De fiecare dată când plec,am un gol in suflet...aproape că imi dau lacrimile. Parcă drumul spre aeroport il fac in cîteva minute. Se spune că nu e bine sa te uiţi inapoi,dar eu de fiecare dată mă uit inapoi când plec...La 21:10 am ieşit pe uşă. Avionul care vine din străinătăţi,decolează. De la vreo 3-400 de metrii,mă uit in jos la oraş....si aproape că scap o lacrimă. La 22:29,colega mea face anunţul ca am aterizat la Bucureşti. Hmm...ce invenţie avionul ăsta. Aşa repede am ajuns? E sâmbătă seara....deci mă grăbesc.Prietenii mă asteaptă să ieşim in club,deci nu mai am timp de melancolie.

Au fost câteva zile din viaţa mea si un personaj. Cel mai important. Pe parcurs le voi dezvălui şi pe celelalte. Acelea care ar trebui sa le avem toţi lângă noi.

joi, 15 octombrie 2009

Cursa 622,Bucharest - Baku-Erevan

Hmm..cu toţii am auzit de Radion Ervan..bancurile,zic. Dar cine ar fi crezut că pe acestă destinţie,pasagerii chiar sunt ascultători,şi pun întrebări ca la Radio? Cursa plină,pasageri gârla,arabi care merg la Baku sau la Erevan. În dreptul aripilor,8 pasageri se agită frenetic. Colegu face instructajul,pasagerii nu pricep. Se trezeşte unul cu replica" Tu nu vezi ca io citesc ziarul?" Urmează un dialog nu tocmai prietenos care se tranformă intr-o ceartă cu jigniri la adresa colegului foarte calm. Apar eu,asist la discuţie si concluzionez: "Să vină poliţia de frontieră!!!" Pasagerii turbulenţi observă ca se apropie o maşina de poliţie care ar putea fi pentru ei.
Incep sa-şi ceara scuze,iar noi explicăm ca un astfel de comportament nu este permis si ca vor fi zburaţi.Nu la Baku,ci jos din avion tot aici la Bucureşti,fără bani retunaţi si cu inscrierea lor in baza de date ca pasageri problemă. Ultima mea replica a fost:" Ieşi!!!". Ce fel de pasageri am avut pe tot zborul? Pasageri cuminţi care abia ca aveau curajul sa ceară un pahar cu apă. Zborul turbulent,ca şi pasagerii mai devreme aruncaţi afară. Se apropie aterizarea,deci urmează goana la "taoletă". Pasagerul ne intreabă:" Aş vrea sa merg şi eu la serviciu,unde e?" Stupoare din partea noastră. "Adicătelea,la taoletă?" Da,da da,suntem aprobaţi cu privire disperată. Aţi inteles,da?

Aterizare Baku! O pasageră draguţă se apropie. "Mă scuzaţi ca vă deranjez. Imi reglează avionul noua oră de la Baku?" Noi ne uităm unul la altul si facem schimburi de priviri derutate,siderate si ochii ne incep a se invârti. "Sigur ca da,doamnă. Treceţi pe modul de zbor al telefonului si apropiaţi-l de avion,aveţi noua ora de la Baku" Pasagera se conformeaza,dar ea revine dezamagită. "Uitaţi ca nu mi-a reglat ora!" Colegul spune: " Păi nu e compatibil telefonul,doamnă,cu ora de la Baku". Dezamăgire mare din partea pasagerei,uimire din partea noastră. Ne-am grabit apoi sa ne testăm si noi telefoanele,daca sunt compatibile cu noua oră. Tisteţe mare,nici ale noastre nu erau!

Dar in schimb carneţelul nostru de buzunar,era foarte compatibil cu perluţele de sidef,rare şi scumpe,scoase de pasagerii noştii iubiţi. Uitaţi-le!

miercuri, 14 octombrie 2009

Jurnal de zbor,prima filă.

...şi iată-mă aici. Dacă tot e pă trend să ai blog l-am facut şi eu doar că acest blog va fi unul puţin diferit.De ce? Pentru ca o sa prezint unele intamplări dintr-un job mai puţin obişnuit...sau nu un job care să implice cele 8 ore de stat la birou.

Cu toţii am văzut filme cu avioane,cu toţii am vazut stewardese,stewarzi...!Ei,eu sunt unul din ei, menţiunea că denumirea corectă este "Însoţitor de bord"

Stewardezul,aşa cum ma voi semna aici,va va arăta ce inseamnă defapt sa faci această munca,dar mai ales vă va deschide jurnalul lui de zbor.

Din jurnalul de zbor vă voi arăta partea comică...si anume,pasagerul. Pasagerul român,care nu conteneşte sa se facă de râs,in absolut orice situaţie,in orice locaţie si evident folosindu-se de orice mijloc.

În aproape cei 2 ani de experientă de pana acum am avut parte de intamplări dintre cele mai ridicole dar şi amuzante,in care au fost implicaţi pasagerii.Romani cu to(n)ţii!!!

Avionul nu e un mijloc obişnuit de transport..nu e ca şi trenul sau ca şi tramvaiul.Există anumite reguli care trebuie respectate.Dar românaşul nostru...de ce sa le respecte??De la coşul de nuiele postat exact pe culoarul de acces,pâna la pasagerul(roman) care stă in plina decolare pe acelaşi culoar,in picioare...sunt doar câteva exemple de intamplări,mai mult sau mai puţin amuzante care le veţi citi in postările care vor urma.

Şi acum..introducere: Cum recunoşti in avion,un pasager român???

1.Bagajul lui de mana depăşeşte limita permisă.De ce?? „Am auzit eu ca ăştia pierd bagajele!”

2.Cere extra-beri.De ce?? „Doar am plătit pentru ele.Bereee Be-re!!!! Bă,proastă mai e asta.Nu pricepe ca io vreau be-re!!!”

3.Terorizeaza personalul de bord cu mersul la „taoleta” chiar după ce s-a facut un anunţ clar ca urmeaza aterizarea.De ce?? „Pai dacă mă scapă...”

Să stiţi ca nu de multe ori am surprins pasagerii tragand frenetic de uşa pe care au intrat in avion,asta in timpul zborului,evident,crezand ce acolo se află „taoleta”. Noi intrebăm sideraţi-”Ce doriţi sa faceţi? Păi vreau şi io la taoletă. Şi de ce trageţi de uşa asta? Raspunsul vine repede- Păi nu scrie aici CLOSED??? Closed-ul ăla insemnând poziţia armată a uşii adică „inchis”. Nu ştim dacă sa râdem sau nu.Ce aţi face voi??..şi vă rog fara injurii.

Personalul de bord se află acolo,nu ca să servească masa,sau sa cureţe firmiturile lasate în urmă de pasagerul român sau străin ca nici ei nu sunt mai educaţi...asta in paranteză,ci pentru a acţiona in caz de urgenţe,ca de exemplu,medicale. Atacurile de panică sunt multe şi dese. De ce?? Se uită omul la prea multe „Er dizastărs” si normal ca il apucă pandalia cand incepe avionul sa se mişte precum barca pe valurile Dunării. Noi acţionăm tacticos cu butelia de oxigen,exersând efectul Placebo. Pasagerul atacat de panica işi revine repede după porţia de aer curat primită,ne mulţumeşte şi se simte bine,din nou. Ei,uite de asta suntem noi acolo. Şi multe alte evenimente,pe care Stewardezul o sa vi le povestească in următoarele file din jurnalul de zbor. Ce am relatat acum,face parte dintr-o zi de muncă,una obişnuită,dar vă daţi seama câte s-au adunat şi pe care vi le voi impărtaşi cu siguranţa.