De ziua ta!

Pe L. l-am cunoscut la o cursă de Paris. Era calm,placut si linistitor. Zâmbea şi la fiecare scuturătură venea şi imi spunea " Nu avem unde să ajungem decât jos" cu glas ironic.

Stăteam la o ţigară şi la o poveste inainte de fiecare cursă şi povesteam vrute şi nevrute. Era o placere să fi cu el pe zbor...işi vedea de treabă, avea un suflet de aur şi ne liniştea in orice situaţie.

Pe o cursă de Madrid am intrat intr-un nor de furtună cu fulgere puternice şi turbulenţe severe. Stăteam unul lângă altul şi mă liniştea spunându-mi " mai puţin,imediat trece".
Stiindu-l lângă mine parcă mă linişteam.

După fiecare zbor ma ducea cu maşina acasă. Se oferea singur pentru că ştia că nu am cu ce să ajung in oraş. Mă lăsa tot timpul in faţa blocului,unde mai aprindeam o ţigară şi mai vorbeam incă jumate de oră despre diverse,despre zborul pe care il incheiasem,despre viaţă in general.

A urmat o perioadă in care am lipsit din companie. Mă suna şi mă intreba ce mai fac şi imi spunea că ma aşteaptă să ma intorc şi imi spunea acelaşi lucru " eu să ştii ca incă te mai astept să intri in cancelaria noastră,aşa cum intrai tu".

Dar intr-o dimineaţă ploioasă L. a plecat. Noaptea ni l-a rapit..la 21 de ani. A fost lovit pe trecere de pietoni in zona 1 Mai. De o piţipoancă ce vorbea la telefon,la volanul unui Matiz. La funeralii,colegii au fost in uniforme..şi el a fost pus in sicriu tot in uniformă lângă multe orhidee. Albe.

Astazi ar fi trebuit să-l sunăm să-i spunem "La mulţi ani". Dar in loc de petrecere vom merge la mormântul lui. Să scăpăm o lacrimă ,să-i punem un clopoţel de Crăciun şi să îi spunem că şi noua ne e dor de el. De zborurile cu el. Să-i spunem că pe cursa de Roma,ultima lui cursă,incă il mai vedem printre pasageri linistindu-i la fiecare hop.

22 de lacrimi si tot atatea lumânari,vor arde azi la mormântul lui.

Celui care ne facea zborurile uşoare şi ne intreba dacă suntem bine,asta este pentru tine.

Să te odihneşti bine,L. şi să ai grijă de noi pe toate cursele...atunci cănd vom avea parte de vreme grea in zbor să fi lăngă noi.

"La mulţi ani!"

Avionul şi turbulenţa.

De fiecare dată când urcăm in avion ne este prezentată vremea. Asta pentru a ştii dacă vom avea turbulenţe sau nu.

Săptămâna asta a fost foarte bogată in de toate. Turbulenţe de aer clar,nori pufoşi şi bogaţi in curenţi, aterizări facute la mustaţă pe piste care incep in apă,ca de exemplu la Salonic.

Avioane mari care se comportă mai mult sau mai puţin frumos la turbulenţe. Pasagerii? Panicaţi de cele mai multe ori.
Cele mai urâte scuturături sunt cele provocate de norii de furtună. Negrii si suparaţi,zgâlţâie puternic avioanele şi conţinutul lor. Dar intrun asemenea hal incât daca nu ai centura cuplată te poţi trezi lipit de tavanul aeroplanului.

Zilele acestea am avut parte din nou de aceleaşi turbulenţe. Un pasager făcând atac de panică. De ce? Era la primul zbor. Transpirat tot si roşu precum racul,mi s-a prezentat la mine in bucătărie că nu mai poate de frică şi să-i fac ceva. Ce aş fi putut să-i fac decât sa-l aşez la locul lui şi să-l fac cu ou şi cu oţet... că ne aflam in mijlocul decolării şi nu se ridicase bine avionul de bot. Acelaşi pasager transpirat, în mijlocul turbulenţei,vine să-i dau pastilă de avion. M-am uitat la el ameţit că nu pricepeam ce vrea. Până la urmă am priceput, l-am aşezat pe scaun şi i-am explicat că avionul este nou nouţ,nou născut de către Boeing,noi avem cateva mii de ore de zbor,cursa e scurtă şi că atat timp cât sunt eu acolo nu se va intâmpla nimic. Pe naiba, că şi mie imi tremurau picioarele, dar imi ţineam vocea sub control să nu tremure că toţi pasagerii se uitau la mine, involuntar. Ca o vedetă pe scenă eram. Când e vreo situaţie din aceasta,turbulenţă sau orice altceva,pasagerii işi ridică toţi capetele precum popândaii şi iţesc ochii la noi.

Şi noi mai strângem din dinţi, până la urmă e firesc. Dar zâmbetul nu ne dispare. Afişăm zâmbetul pe buze şi pasagerii, ca nişte copii, se aşează la loc. Că dacă noi zambim înseamnă ca e totul bine. Senzaţia este superbă, să-i vezi cum se liniştesc.

Şi că veni vorba de turbulenţă... să stiţi că nu există "gol de aer". E tot turbulenţă, dar provocată de nişte curenţi ascendenţi şi descendenţi care apasă puternic avionul in jos şi dă impresia unui gol de aer.

Cel mai urât lucru este turbulenţa in aterizare când avionul se apropie de pistă,în bătaia vantului sau purtat de vanturile de forfecare,precum o frunzuliţă. In rest,nu vă faceţi griji,că nu are ce să se întâmple. Nu se rupe avionul,nu se rup aripile şi nu se rup motoarele.

Insoţitotii de bord sunt acolo pentru confortul şi siguranţa dumneavoastră,zice anunţul. Şi are dreptate.

Zboruri uşoare fără turbulenţe.

Italia şi de toate.

Şi a trecut o săptămână! Curse,curse şi iar curse. Catania-Napoli şi mulţi pasageri. D-ăia de care va ziceam eu,manieraţi.

Inainte de toate(le), vreau să vă spun că dacă veţi ajunge la Catania vreodată,nu veţi regreta cu siguranţă. Vulcanul Etna este e privelişte superbă,mai ales că oraşul se află chiar la poalele lui. Bine..nu vă spun ce turbulenţă produce...printre altele...are vârful acoperit cu zăpadă şi nouri negrii il inconjoară. Am stat in centru la Excelsior Grand Hotel. De vis.

Pasageri? Au fost destui. Am avut de toate pe cursele astea. Stiţi ce nu pot pricepe eu? Cum se face oare ca pe absolut toate cursele,dar pe absolut toate mamele care au copii până in 2 ani,trebuie obligatoriu sa-şi schimbe plozii de care sunt atât de mandre? Nu exista cursă lăsată de bunul Dumnezeu,pe care nu fie câte o ameţită din asta cu copil...şi intruna se agită de zor. Nu ar fi problemă dacă nu ne-ar căpia şi pe noi. Se duc la "taoletă" şi schimbă copilul.Ok. Dar il schimbă aşa de bine incât impraştie in toată "taoleta" ...tot ce se poate. Şi de parcă nu ar fi de-ajuns,mai aruncă şi pampersul ăla nenorocit in wc şi ţi-l infundă. Ne vedem nevoiţi să-i punem in mână manuşi şi săculeţ şi să treacă la şmotru in "taoleta" avionului de 200 de locuri ,atât de drăguţ şi cochet,cum l-au descris pasagerii.

Altă specie de mame cu infanţi. Se face că suntem in pregătirea cabinei pentru decolare. O individă, că de doamnă nici nu poate fi vorba ,in braţe cu un plod plangacios si galagios de-ţi era mai mare dragul să-l asculţi,se uită la mine tâmpă.
Ii "esplic" eu de ce ii dau vestă mică de salvare pentru plodul ei,ii "esplic" şi cum se imbracă şi ii atrag de 2 ori atenţia" numai la indicaţia personalului de bord o deschideţi şi o folosiţi". Ea după ce termin mă intreabă aiurită( din naştere) ,despre ce vorbesc eu acolo?
La care scoate perla perlelor. "Auziţi,nu ştiu pentru ce imi tot daţi vestă din asta pentru bambino,ca io am zburat cu aereo de atâtea tanto mile şi nu am folosit nicio dată!" iţind ochii şi privirea de cornută la mine. Am incremenit pe culoar,am zâmbit amar..şi..abia aşteptam sa aterizez la destinţie. Mă intreb şi eu aşa...cât de cretin să fi...sau..cât de ignorant. Nu m-am apucat să-i mai explic nimic,pentru că totul era in zadar.

Toţi veneau incărcaţi cu mici cadouri. Jucării,haine..de toate pentru cei de acasă,de Sărbatori. Erau obosiţi şi istoviţi. Ii serveam cu apă şi cu diferite mâncăruri. Nu refuzau nimic. Şi mă gândeam că nu le e bine deloc "afară". Oameni simpli,modeşti...care sunt aşteptaţi de copii şi familie pentru Sărbatori. Am trecut peste toţi nervii şi i-am facut să se simtă bine. Până la urmă sunt românii noştrii care işi distrug vieţile "afară". Cu 4 clase,cu facultăţi...suntem "noi".

Imi pare rău că nu mai simt senzaţia aceea puternică din preajma Craciunului. Dar mi-am propus să fiu mai inţelegator si mai tolerant..şi deja am inceput. Cum? I-am dat vânzătoarei de la brutarie,care zi de zi imi pregăteşte pâinea care e mai albă,inloc de 70 de bani,i-am dat 5 lei,să-şi ia şi ea o cafea.

Şi uite aşa voi avea şi de acum inainte painea albă. Cea mai albă.